Plutonier adjutant-șef Ciprian Oprișan - pompier, alpinist, iconar

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț sunt printre primii care intervin la tot felul de dezastre și nenorociri, de la accidente cumplite, incendii mistuitoare și până la inundații catastrofale.

Sunt special pregătiți pentru asta și adesea lucrează pentru a salva. Din cauza uniformei, dar și a faptului că întotdeauna lucrează în echipă, par a nu se deosebi unul de altul, fiind un tot, un mecanism care funcţionează într-un ritm puțin cunoscut de civili.

Totuși, dacă ai suficientă răbdare, dar și puțină curiozitate, poți să-i cunoști pe cei din spatele uniformelor, iar uneori ce se află între cască și butelia de oxigen poate fi o adevărată surpriză. Sunt oameni care, în afară de meseria căreia i s-au dedicat prin jurământ, au pasiuni ce pot surprinde, fac diverse sporturi cu o disciplină de fier sau au hobby-uri fără nicio legătură cu viața profesională.

Un astfel de exemplu este Ciprian Oprișan, alpinist în cadrul ISU Neamț. Ciprian Oprișan este inginer de profesie și a terminat Politehnica Iași în vremurile în care inginerii nu aveau căutare.

”Am terminat facultatea în 2001, am încercat să mă angajez, dar era momentul în care se închideau fabricile și am fost nevoit să plec. Am lucrat în Suedia, în 2004. Am fost poștaș acolo, acum aș zice că a fost o experiență unică.

Mi-a plăcut foarte mult țara, mentalitatea, dar nu a fost să fie și după 3 luni a trebuit să mă întorc. A fost momentul în care ISU scotea la concurs niște posturi și am zis să încerc. Făcusem armata și mi-aș fi dorit să rămân în sistem, dar nu s-a putut atunci.

La ISU Neamț am candidat în 2006, am intrat, și s-a potrivit «mănușă», deși nu aș fi crezut, dar prin hobby-ul meu, prin meseria mea, așa a ieșit, «mănușă». Prima mea intervenție la ISU Neamț a fost în ianuarie 2007 la Bicaz.

Am salvat un bărbat de 74 de ani ce căzuse cu o seară înainte într-un puț. Niște copii au auzit țipete și au dat alarma, a doua zi. Omul stătea acolo de 10-12 ore, era deshidratat, speriat, hipotermic, pentru că era iarnă, și l-am scos în viață. Instinctul este de a salva, de a nu produce mai mult rău, îmi fac treaba cât pot de bine, iar abia apoi rememorezi și vezi ce se poate îmbunătăți.

Chiar dacă a fost prima intervenție, nu eram străin de tehnici, pentru că aveam atestat, lucrasem ca simpatizant-voluntar, apoi membru Salvamont în perioada 1996 până în 2001 sau 2002, chiar și în timpul facultății”, spune Oprișan.

Despre ce se întâmplă în timpul unei intervenții, gândurile și sentimentele amestecate, Oprișan spune că vrea să le lase în urmă, pentru că cei ce-i sunt aproape nu trebuie grevați de ce vede sau ce trăiește la serviciu, deși nu întotdeauna reușește. Are în spate o activitate impresionantă, 5 ani la descarcerare și alți 8 ani la SMURD, mii de intervenții.

A fost primul comandant de echipaj SMURD pe tura lui în 2009, anul când s-a înființat SMURD-ul. ”În general, dar ca paramedic în special, mă controlez foarte bine, iar când reușești să îți controlezi toate emoțiile și psihicul, poți duce la capăt intervenția, nu stai să analizezi împrejurările, ci acționezi și intervii în funcție de acestea. Trebuie să mergem la intervenție, să ne întoarcem cu toții, iar intervenția să fie reușită. Asta contează”, spune alpinistul salvator.

Ciprian Oprișan nu e alpinist doar la muncă, ci unul cu palmares. Spune că ”setea” nedomolită de munte a simțit-o din copilărie, iar atunci când a ajuns prima data pe Ceahlău, la 7 ani, cu părinții, a simțit că acolo este a doua lui casă.

”A treia casă e în Cheile Bicazului, unde mă cațăr de 25 de ani. Fac escaladă sportivă, alpinism, bouldering (o formă de cățărare, fără asigurare, limitată la rute scurte – n.r.). Sportul e sănătate și relaxare, când mă cațăr uit pur și simplu de tot ce e în jurul meu. Sunt eu, natura, stânca… Toate acestea le fac în timpul liber, iar când e vreme bună plec în Chei, nu stau pe gânduri. Pentru mine e un mod de viață”.

Alpinismul din timpul liber a trecut de pragul de hobby și Oprișan are la activ 14 expediții internaționale. Ultimele 3 au fost sponsorizate de firme nemțene, iar celelalte 11 au fost pe banii lui și ai prietenilor apropiați.

Are un palmares impresionant: a început cu Grecia, vârful Mytikas (2.918 m), apoi Athos (2.033 m), Italia – Grans Paradiso (4.061m), Breithorn vârful de Vest (4.164 m), Breithorn vârful de Est (4.159 m), Franța – Mont Blanc (4.810 m), Elveția – Klein Matterhorn (3.883 m), Bulgaria – Musala (2.925 m), Austria – Glossglockner (3.798 m), Rusia – Elbrus (5.642 m), Turcia – Ararat (5.165 m), America de Sud-Chile, deșertul Atacama, Ojos del Salado (6.893 m), această din urmă ascensiune având loc în ianuarie 2017.

Despre Chile spune că a fost cea mai frumoasă experiență, cu atât mai mult cu cât a fost însoțit de trei amici, un pietrean, unul din Bacău și unul de la Gheorgheni. Totdeauna arborează drapelul, chiar dacă în Chile nu a reușit să ajungă decât la 6.200 de metri, din cauza vremii. Cu toate că în deșert plouă, zice el, o data la 10 ani, în anul expediției Oprișan a prins o ninsoare de nu se vedea la câțiva metri.

Astfel de expediții implică, de regulă, costuri imense, dar pasionații trec peste partea materială și merg ”pe avarie”, cu buget redus. ”În 11 expediții am mers cu 500-600 de euro de persoană în condițiile în care am dormit în zăpadă, am dormit lângă mașină, în sac de dormit și folie de supraviețuire. Nu am stat la hotel, nu am stat la cabane, ne-am descurcat cum am putut.

Mâncarea o luam de la supermarket-uri, că era mai convenabil. Bani au fost de autostradă, motorină, taxa de urcat pe munte. Așa ne-am descurcat. Totuși, pentru Chile, e mai scump, vreo 3.000 de euro, și am mai prins și vreme rea de s-a rupt autostrada și am fost nevoit să aștept să o refacă, a mai costat la cazare, mâncare, dar merită orice ban”.

Pasiunea pentru alpinism se vede în ochii pompierului care vorbește aproape neîntrerupt și cu înflăcărare. Abia atunci când spune de pauza din ultimii ani, generată printre altele de pandemie, înflăcărarea pălește și face loc regretului.

Deși are o experiență în fața căreia un profan se poate simți cu ușurință umil și nevrednic, Ciprian Oprișan spune că mai are un vis, să ajungă în Nepal. ”Mi-aș dori să ajung măcar o singură dată în Nepal.

Este o vorbă: «Unde se termină munții începe Himalaya». Însă e nevoie de foarte mulți bani, de la 4, poate 5.000 de euro în sus. Acolo taxa de urcare pe munte este foarte mare, de exemplu Everestul, acolo taxa e undeva la vreo 10.000 de dolari. Dar mi-ar place să fac o expediție și în Ana Dablam, care are 6.812 m. Ar fi costuri de vreo 5.000 și ceva de euro cu tot cu avion, mâncare…

Problema pentru care până acum nu am ajuns în Himalaya și nu am făcut munți înalți este timpul, minim 30 de zile stai în tabăra de bază, aclimatizare… Pentru un optmiar trebuie să stai undeva la 60 de zile, iar serviciul nu îmi permite. E un vis, dar de sport nu mă las, de alpinism nu mă las…”, adaugă Ciprian Oprișan.

Și-a promis că atunci când va ieși la pensie să dedice mai mult timp acestei pasiuni, să ajungă și în Nepal și poate chiar să predea cursuri de alpinism.

În 2011 a descoperit un alt hobby, pictura, iar în scurt timp a trecut la pictat icoane pe lemn. ”M-am reîntâlnit cu o veche prietenă ce este pictoriță și i-am zis că vreau să pictez și eu. Am dat un fel de probă, ca să zic așa, apoi am făcut împreună 5 sau 6 icoane, iar de atunci și până în ziua de azi nu m-am mai lăsat.

Nu sunt profesionist, nu am școală în domeniu, dar încerc să devin din ce în ce mai bun. Am mai mers la mănăstiri să mai prind din tehnica picturii, iar la Văratec maicile m-au ajutat, mi-au arătat ce și unde trebuie corectat, unde trebuie mai multă lumină… Meseria se fură, dar trebuie să pui mâna, să faci tu, trebuie să muncești mult”, spune pompierul.

Toate icoanele realizate de el au fost donate sau făcute cadou prietenilor sau colegilor. Bani nu a luat pe nicio lucrare, deși dacă ar fi făcut asta și-ar fi putut acoperi o parte din costul expedițiilor montane pe care acum nu și le permite.

Galerie imagini

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.