Sg. maj. Moise Gheorghe - model de voință, determinare și ambiție

Duminică, 21 Mai 2023Prahova
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova

Sg  maj  Moise Gheorghe   model de vointa  determinare si ambitie | imaginea 1 În luna aprilie a acestui an, pompierii prahoveni au câștigat un coleg valoros, care i-a făcut mândri încă din prima sa lună de activitate, prin rezultatele obținute la 𝐂𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐏𝐨𝐰𝐞𝐫𝐥𝐢𝐟𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐚𝐧𝐞𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚, unde a obținut titlul de 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐜𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 la categoria 66 kg, precum și alte 3 medalii de bronz.

Palmaresul său, la 27 de ani, este unul vast: două medalii de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting și multiplu medaliat la campionatele europene și naționale.

Acesta a povestit cu zâmbetul pe buze și cu o seninătate aparte despre tot ce înseamnă acest sport pentru el și despre cât de impresionat este de suportul primit din partea noului colectiv din care face parte: Detașamentul 2 de Pompieri Ploiești.

Spune că dorește să îmbine meseria pe care și-a ales-o cu sportul pe care îl practică de 10 ani, prin disciplină, dedicare, seriozitate și pregătire constantă.

O replică primită din partea lui, care a impresionat, a fost aceasta: ”Indiferent care este titlul pentru care lupt, atunci când sunt într-o competiție mă gândesc cel mai mult la faptul că trebuie să o închei sănătos, să fiu în cea mai bună condiție fizică pentru a mă întoarce la muncă. Atunci când se încheie o tură, aștept cu sufletul la gură să mă întorc la serviciu. Pe lângă sport, aceasta este cu adevărat vocația mea.”

În luna iunie va participa la o nouă competiție, Campionatul Național de Powerlifting, care se va desfășura la Cluj-Napoca. De această dată, numărul susținătorilor săi va fi cu mult mai mare, deoarece s-a alăturat și întregul colectiv al ISU Prahova.

Reprezentanții ISU Prahova îi adresează felicitări pentru reușite și mult succes în toată activitatea pe care o desfășoară! Există convingerea că acesta se va remarca în ambele planuri ale vieții sale, atât în calitate de pompier, cât și în cea de sportiv. Există, de asemenea, speranța ca acesta să adauge în palmares și cât mai multe intervenții încheiate cu succes!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.