Respect, Vlad Trif!

Marți, 08 Octombrie 2024Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Respect  Vlad Trif | imaginea 1 Probabil cea mai pregnantă calitate a lui Vlad este modestia. Nu obișnuiește să se laude cu medaliile sale, dar colegii lui consideră că un astfel de tânăr trebuie cunoscut, tocmai pentru a le da și altora sansa să se inspire din atitudinea și visurile lui.

Acum 3 ani, Vlad Trif intra în rândurile pompierilor hunedoreni în calitate de soldat gradat profesionist. A ales această meserie nu doar pentru că își dorea să ajute oameni, ci și pentru că se simțea pregătit să înfrunte orice greutate.

Copil fiind, Vlad s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Chiar dacă trupul lui era firav pe atunci, ambiția l-a determinat ca la vârsta de 13 ani să înceapă un sport, mai exact kickboxing-ul. Nu i-a fost ușor, dar Vlad nu și-a pierdut nicio clipă motivația, ci dimpotrivă, și-a fixat mereu ținte tot mai înalte.

Astăzi, la 25 de ani, pompierul hunedorean este luptător profesionist de kickboxing și campion național. Este printre cei mai buni din Romania la categoria sa și luptă pe ringurile din toată Europa.

Sportul l-a învățat să își controleze emoțiile și să fie disciplinat. În plus, a dobândit o condiție fizică demnă de invidiat, ceea ce îl ajută enorm în meseria de pompier. Sincere felicitări, Vlad! Îți dorim mult succes în tot ceea ce faci și suntem siguri că și în viitor vei câștiga multe lupte, atât în ring, cât și cu flăcările!

Respect  Vlad Trif | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.