Luna amenzilor
Cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au efectuat, în prima lună a acestui an, 126 acţiuni de control, prilej cu care, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în domeniul apărării împotriva incendiilor în cuantum de 159.200 lei.
În urma celor 126 de activităţi de control desfăşurate în luna ianuarie la operatori economici, obiective de investiţii, instituţii şi localităţi de pe raza judeţului, cadrele Inspecţiei de Prevenire (structură de specialitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi) au aplicat sancţiuni contravenţionale în domeniul apărării împotriva incendiilor în valoare de 159.200 lei. Pe timpul desfăşurării controalelor, cadrele I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi au constatat un număr de 483 nereguli (deficienţe) privind apărarea împotriva incendiilor, din care au fost sancţionate un număr de 443, iar 40 dintre acestea au fost remediate pe timpul controalelor.
Cele mai importante nereguli constatate de cadrele I.S.U. Călărași au fost: nesolicitarea şi neobţinerea avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu, neîntocmirea documentaţiei privind identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu, neavizarea planurilor de intervenţie în caz de incendiu, exploatarea instalaţiilor electrice cu improvizaţii, lipsa instalaţiilor de protecţie împotriva trăsnetului şi neafişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă. Pe parcursul lunii ianuarie specialiştii Inspecţiei de Prevenire au efectuat 49 de exerciţii de evacuare, au verificat 11 sisteme de alarmare a populaţiei (11 sirene) şi au verificat şi 5 puncte de evacuare.
De asemenea, pe timpul desfăşurării controalelor şi activităţilor de informare preventivă, cadrele Inspecţiei de Prevenire au verificat inopinat modul de executare a exerciţiilor de alarmare şi evacuare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (incendiu, cutremur) la mai unităţi de învăţământ, obiective economice şi instituţii publice din localităţi ale judeţului. Scopul acestor acţiuni a constat în verificarea nivelului de pregătire a cetăţenilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
În ceea ce priveşte activitatea de informare preventivă, cadrele Inspecţiei de Prevenire au efectuat 169 de activităţi, la care au participat aproximativ 11.000 de cetăţeni. Temele abordate de către specialiştii Inspecţiei de Prevenire au vizat: regulile de comportare ale cetăţenilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (incendiu, cutremur, descoperirea elementelor de muniţie rămasă neexplodată), cât şi mediatizarea campaniilor naţionale ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (campanii adaptate şi derulate şi la nivel judeţean): „F.O.C. - Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – „Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale” şi „Vreau să fiu voluntar”.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.