Campaniile de informare preventivă F.O.C. şi R.I.S.C.
Campaniile naţionale de informare F.O.C. – Flăcările Omoară Copii şi R.I.S.C. „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale“, demarate în anul trecut de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, continuă şi în acest an în judeţul Teleorman.
Obiectivul principal al campaniei F.O.C. este reducerea numărului de incendii la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti şi, implicit, reducerea numărului victimelor din rândul copiilor.
Activităţile desfăşurate de I.S.U. „A. D. Ghica” al judeţului Teleorman în cadrul acestei campanii au presupus organizarea a 17 puncte mobile de informare preventivă la sediile administraţiei publice locale prilej cu care au fost distribuite către populaţie flayere cu mesajele campaniei.
De asemenea, în 48 unităţi de învăţământ au avut loc întâlniri cu preşcolarii, elevii şi cadrele didactice unde inspectorii de prevenire au prezentat materiale video cu caracter tehnico-educativ în vederea dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de incendii pentru viaţă şi mediul înconjurător, îmbunătăţirea cunoştinţelor copiilor privind principalele reguli de prevenire şi stingere a incendiilor în şcoală şi la domiciliu, efectele incendiilor asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi bunurilor materiale, sursele de aprindere şi modul de comportare în caz de incendiu.
O importanţă deosebită se acordă transmiterii mesajului campaniei către familiile cele mai vulnerabile (cu mulţi copii, cu situaţie materială precară, cu probleme sociale, părinţi plecaţi la muncă cu lăsarea copiilor în grija altor rude). Astfel au fost desfăşurate acţiuni de informare la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din municipiul Alexandria, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, precum şi la Servicile de Asistenţă Socială din municipiile şi oraşele judeţului.
Demararea Campaniei naţionale de informare R.I.S.C. „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale”, al cărui public ţintă îl reprezintă tinerii, adulţii şi persoanele în vârstă, din mediul rural şi urban, ce locuiesc atât în locuinţe multifamiliale cât şi individuale, este generată de situaţia statistică a incendiilor produse la locuinţe în România.
Sute de oameni îşi pierd viaţa anual în incendii a căror cauza principală o reprezintă utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, improvizate, construite necorespunzător sau chiar folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coşuri.
Această situaţie a condus la necesitatea de a informa cetăţenii asupra pericolelor la care îşi expun familiile şi locuinţele atunci când apelează la improvizaţii sau neglijează importanţa verificărilor periodice ale instalaţiilor sau coşurilor de fum cu personal specializat.
Astfel au fost instituite puncte mobile de informare preventivă în 18 localităţi unde au fost diseminate informaţii specifice campaniei R.I.S.C. conţinând mesaje cât se poate de sugestive: „Pune capăt improvizaţiilor, nu vieţii!”, „Nu lăsa viaţa să devină o amintire!” şi „Spune NU improvizaţiilor!”.
Având în vedere temperaturile ridicate, care se preconizează pentru perioada următoare, ce pot favoriza creşterea numărului de incendii datorită reducerii gradului de umiditate al vegetației, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.
Temperaturile ridicate determină foarte multe persoane să caute confortul zonelor de agrement, lucru care presupune, în cele mai multe cazuri, folosirea focului. Însă acesta nu trebuie făcut oriunde şi în orice condiții. Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanţă de minimum 100 m de marginea (liziera) pădurii. Se va curăţa vegetaţia din jurul vetrei iar focul va fi supravegheat in permanenţă pentru evitarea propagării acestuia la vegetaţia din jur. Copiii vor fi supravegheaţi, pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse în afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apă a jarului până la răcirea totală a acestuia, lucru absolut necesar datorită posibilităţii de reaprindere la orice adiere de vânt.
Aceste reguli trebuie respectate şi de cei ce au parcele de teren pe lângă casă, pentru că o flacără propagată într-o curte poate aprinde în timp foarte scurt locuinţa şi anexele gospodăreşti.
La depozitarea unor materiale (furaje, cărbune, rumeguş, bumbac, etc.) trebuie avut în vedere faptul că acestea, în condiţii specifice de temperatură şi umiditate, se pot autoaprinde. De asemenea, trebuie manifestată o grijă deosebită la fumat (mai ales la aruncarea resturilor de ţigări şi chibrituri), la executarea lucrărilor de sudură şi la desfăşurarea oricăror activităţi ce pot produce aprinderea diverselor materiale.
Nu în ultimul rând, trebuie verificate instalaţiile de paratrăsnet, ştiut fiind faptul că, după o perioadă cu temperaturi ridicate, precipitaţiile sunt însoţite în mod frecvent de descărcări electrice atmosferice.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.