Acţiuni de informare preventivă în oraşul Haţeg şi municipiul Brad

Luni, 29 Iulie 2013Hunedoara

Actiuni de informare preventiva in orasul Hateg si municipiul Brad | imaginea 1 Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara » al judeţului Hunedoara, specializaţi în pregătirea populaţiei, au organizat, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Haţeg, acţiuni de informare preventivă în oraşul Haţeg şi municipiul Brad.

Pe timpul activităţilor preventive pompierii şi voluntarii au oferit sfaturi cetăţenilor şi au distribuit flyere, pliante specifice campaniilor „F.O.C. – Flăcările omoară copii” şi „RISC – Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale”, foi volante cu măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale. Mai mult, s-au distribuit materiale informative cu măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul utilizării grătarelor în aer liber şi a arderilor la fondul forestier.

Scopul acţiunii a fost, pe de o parte, reducerea numărului de incendii la locuinţe şi la fondul forestier iar, pe de altă parte, creşterea numărului de solicitări din partea cetăţenilor pentru intrarea într-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă.

Galerie imagini