Instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă

Sâmbătă, 09 Martie 2019Gorj
Sursa Foto: ISU Gorj

Instruire in domeniul situatiilor de urgenta | imaginea 1 Joi, 7 martie, a.c., la sediul ISU Gorj din Tg-Jiu, strada Tismana, nr. 1, a avut loc o instruire în domeniul situațiilor de urgență la care au participat toți primarii localităților de pe raza județului Gorj.

Pe langă temele planificate prin care s-a încercat, prin discuții libere, dezbaterea legislației în vigoare în domeniul situațiilor de urgență, precum și gestionarea fenomenelor meteo periculoase, domnul locotenent-colonel Augustin Malacu a adus în discuție problema incediilor de vegetație uscată produse pe teritoriul județului Gorj în acest an.

Cu toate că instituția a transmis în repetate rânduri reguli și măsuri prin care cetățenii să înțeleagă riscurile la care se expun, sau îi expun pe alții, atunci când aleg să igienizeze terenurile prin incendiere, de la începutul anului și până în prezent s-au gestionat 53 de situații de urgență generate de incendiile de vegetație. Din fericire, nu au fost victime, iar intervenția promptă a pompierilor gorjeni a făcut ca aceste incendii să nu se transforme în adevărate catastrofe.

La final, domnul locotenent-colonel Augustin Malacu – inspector șef al ISU Gorj le-a adresat mulțumiri doamnelor și domnilor primari care s-au implicat activ în dezvoltarea Managementului Situațiilor de Urgență la nivelul județului Gorj și i-a asigurat de întreg sprijinul instituției în demersurile pe care le vor iniția pentru rezolvarea tuturor problemelor din domeniul situațiilor de urgență de la nivelul unităților administrativ-teritoriale pe care le conduc!

Instruire in domeniul situatiilor de urgenta | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.