Arderile necontrolate determină suplimentarea măsurilor de prevenire

Vineri, 19 Aprilie 2019Botoșani
Sursa Foto: ISU Botoșani

Arderile necontrolate determina suplimentarea masurilor de prevenire | imaginea 1 Arderea necontrolată a miriștilor care a produs, numai pe teritoriul județului Botoșani, în luna martie, 71 de incendii, a determinat suplimentarea măsurilor de prevenire.

În acest context, miercuri, 17 aprilie, a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani a avut loc o ședință de lucru pentru implementarea măsurilor din Protocolul de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente, încheiat la nivel național, la începutul acestei luni.

La întâlnire au participat prefectul județului, Dan Constantin Șlincu, comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Cristina Kashyap, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani, Elena Lăzăruc, și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei. Având în vedere necesitatea unor intervenții comune pentru prevenirea, constatarea și sancționarea încălcărilor prevederilor legale privind respectarea de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor s-au stabilit măsurile ce trebuie aplicate la nivel județean și persoanele responsabile din cadrul instituțiilor menționate.

Reamintim botoşănenilor că, potrivit prevederilor OUG nr. 1952005 privind protecția mediului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice, încălcarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. În același act normativ este menționat că arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracțiune, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Totodată, aducem la cunoștința fermierilor, posibili beneficiari care depun cereri unice de plată la APIA și solicită sprijin financiar, că „este interzisă arderea miriștilor și resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente”. În situația în care nu respectă această cerință obligatorie, li se aplică o sancțiune administrativă care constă în reducerea plăților sau excluderea de la întreaga sumă a plăților.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.