Sărbători Pascale fără incidente!
Sursa Foto: ISU Harghita
Joi, 18 aprilie, a.c., de Ziua Internațională pentru conservarea monumentelor, specialiştii Inspecției de Prevenire au efectuat controale de îndrumare și sprijin la lăcașurile de cult de rit catolic din municipiul Miercurea-Ciuc, unde se preconizează afluență mare de participanți la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv Parohia Romano-catolică, Biserica Millenium și Biserica “Sf. Cruce”, care este și monument istoric. Specialiștii au asigurat instruirea personalului, astfel încât acesta să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.
În această perioadă, echipajele de pompieri din subunitățile operative continuă acțiunile de recunoaștere la lăcașurile de cult, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
RECOMANDĂRI PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ:
- manifestarea prudenței cu lumânările şi candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau părului;
- evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
- menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică și interzicerea accesului în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției;
- parcarea mașinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.