Campania ”10 pentru Siguranță” a ajuns la final!
Sursa Foto: ISU Vaslui
Vineri, 20 septembrie, a.c., liceele ”Ion Mincu” și ”Ștefan Procopiu” din municipiul Vaslui au fost gazdele ultimelor sesiuni de informare din cadrul Campaniei ”10 pentru siguranță”. Elevii celor două instituții de învățământ din Vaslui au ridicat numărul beneficiarilor acestei campanii la peste 5.000 în tot județul.
În cadrul celor peste 40 de activități preventive, desfășurate de pompieri alături de polițiști, specialiștii antidrog și partenerii jandarmi, cu susținerea Instituției Prefectului-județul Vaslui, au fost aduse în atenţia vasluienilor o serie de sfaturi pentru ca elevii, profesorii și părinții, să primească nota 10 la lecţia siguranţei.
În Campania de informare și prevenire “10 pentru Siguranță” au fost implicate toate structurile Ministerului Afacerilor Interne (Instituția Prefectului, Inspectoratul de Poliție al județului Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui), iar în județul Vaslui specialiștii în prevenire ai acestor structuri au transmis mesajul campaniei atât în locuri publice, cât și la manifestări cultural artistice (Târgul Meșterilor Populari, bâlciul anual și centre comerciale), precum și în 36 unități de învățământ, din care 12 în mediul rural și 24 din mediul urban.
Pe toată perioada derulării campaniei, în librăriile din municipiile și orașele vasluiene au fost amenajate standuri cu pliante și flyere, cu mesajul campaniei, precum și alte recomandări. Chiar dacă această campanie a ajuns la final, reprezentanții pompierilor, dar și ai celorlalte structuri MAI, vor fi alături de elevi pe tot parcursul anului școlar 2019-2020, atât prin activități la clase, cât și prin organizarea sau participarea la unele activități extrașcolare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.