Activități dedicate „Zilei Internaționale pentru Reducerea Dezastrelor”
Sursa Foto: ISU Galati
În perioada 08 - 13 octombrie, a.c., ISU Galați a desfășurat o serie de activități dedicate „Zilei Internaționale pentru Reducerea Dezastrelor”.
În acest scop inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire au efectuat câteva exerciții de evacuare a persoanelor în cadrul unităților de învățământ din Galați. Vineri 11 octombrie, activitățile de instruire au avut loc la Colegiul Vasile Alecsandri și Liceul Dunărea din Galați.
În același timp, vineri, 11 octombrie, a.c., a fost Ziua Porților Deschise la sediul ISU Galați. Pompierii au primit vizita cîtorva licee și grădinițe din oraș, iar micuții s-au bucurat să vadă tehnica de intervenție și să asculte secvențe din activitatea desfăşutată la Detașamentul de Pompieri Galați.
În următoarele zile, vor fi organizate lecții deschise, concursuri și diseminarea unor materiale cu caracter informativ in domeniul prevenirii pe timpul dezastrelor naturale (la sediul din strada Eroilor, in spatele Teatrului Guliver) și puncte mobile de informare preventivă la Shopping City Galați, unde toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi duminică, 13 octombrie, în intervalul 10.00 - 15.00.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.