Campania “Un cămin sigur pentru copilul tău!” a ajuns la Drăgușeni
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Nu există „mie nu mi se poate întâmpla!” Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei
responsabili de soarta lui, nu trebuie să uităm acest lucru.
În urmă cu nouă ani, mămica unei fetițe de 3 ani, din comuna Drăgușeni, a scăpat-o din ochi pentru câteva secunde. Destul cât să cadă într-o oală cu apă fierbinte de pe plită. Au urmat luni de chin pentru a-și putea trăi copilăria.
Marcați de incidentele la care au intervenit și care puteau fi prevenite, părinți la rândul lor, pompierii botoșăneni vin în sprijinul adulților care au în grijă copii, cu sfaturi despre cum să le ofere siguranță în propriile locuințe, gospodării sau, de ce nu, locuri de joacă.
Nu întâmplător au ajuns, sâmbătă, 10 iulie a.c., pompierii în comuna Drăgușeni pentru a promova campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților “Un cămin sigur pentru copilul tău!”. Cazul petrecut în decembrie 2012 în această comună a fost primul pas spre inițierea unei astfel de campanii.
În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii au participat la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență și au învățat cum să acorde primul ajutor. Misiunile au fost conduse de mascota inspectoratului, pompierul Sam.
Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au trecut printr-un tunel, au salvat ursuleţul sau cățelul de pluș de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze.
La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice, dar și alte materiale informative din cadrul campaniilor naționale “RISC - Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale”, “FOC - Flăcările Omoară Copii”, “Nu tremur la cutremur” și “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului”. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.
Pentru realizarea obiectivului campaniei, pompierii botoşăneni s-au bucurat de sprijinul Primăriei Drăgușeni, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgușeni, al cadrelor didactice de la școlile din comună și satele aparținătoare și al voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din pasiune”.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.