Sărbători în siguranță

Marți, 19 Aprilie 2022Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Sarbatori in siguranta | imaginea 1 Premergător Sărbătorii Floriilor și Sărbătorilor Pascale, specialiştii Inspecţiei de Prevenire vor desfăşura activităţi de control și informare preventivă la 45 de biserici şi mănăstiri din judeţul Mehedinţi.

Misiunile au început sâmbătă, 16 aprilie a.c., şi se vor încheia în Noaptea de Înviere, când pompierii mehedinţeni vor fi prezenţi în bisericile şi mănăstirile cu afluenţă mare de persoane, pentru a se asigura că slujbele religioase se vor desfăşura în condiţii de siguranţă, dar și pentru a interveni prompt în situația producerii unor evenimente negative.

Pe parcursul acestor activităţi, preoţii și personalul neclerical vor fi instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora. Pompierii reamintesc cetăţenilor câteva reguli și măsuri de siguranță ce trebuie respectate:

  1. Pe timpul slujbelor religioase, credincioşii trebuie să manifeste prudenţă la utilizarea lumânărilor aprinse, care trebuie ţinute la distanţă faţă de haine şi păr, evitând apropierea acestora de obiectele de decor care ar putea lua foc.
  2. Pentru a preveni producerea unor tragedii, cetățenii să nu lase nesupravegheate candelele sau lumânările aprinse. Acestea trebuie să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor materiale care pot lua foc.
  3. O atenţie deosebită trebuie acordată şi copiilor, care trebuie supravegheaţi permanent. Orice început de incendiu va fi anunţat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.