Prin educație și voință putem salva vieți!
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
Salvatorii hunedoreni au răspuns invitației de a deveni partenerii Crucea Roșie Română - Subfiliala Deva încă de la prima ediție a „Taberei județene de pregătire pentru dezastre”, care s-a desfășurat în perioada 26-30 august a.c., în comuna Băița.
Astfel, în data de 28 august, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 20 ani au vizitat Detașamentul de Pompieri Deva, unde le-a fost prezentată tehnica de intervenție și au asistat la seminarul susținut de către specialiști, privind comportamentul în situații de urgență produse de incendii, cu accent pe modul de evacuare a victimelor.
Apoi, în data de 29 august, un ofițer din cadrul SPIRC și un subofițer din cadrul Detașamentului Deva au expus pe parcursul celui de-al doilea seminar, pașii și regulile care se impun pentru o acțiune eficientă a voluntarilor în cazul cutremurelor sau a inundațiilor.
Pompierii salută inițiativa Crucii Roșii de a lupta pentru formarea voluntarilor meniți să sprijine comunitatea în caz de dezastre și îi felicită pe tinerii participanți pentru că au ales să învețe cum să-şi protejeze propria viaţă şi cum să-şi ajute semenii!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.