Școala de vară din tinda Bisericii

Vineri, 04 August 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Scoala de vara din tinda Bisericii | imaginea 1 La „Ș𝖈𝖔𝖆𝖑𝖆 𝖉𝖊 𝖛𝖆𝖗ă 𝖉𝖎𝖓 𝖙𝖎𝖓𝖉𝖆 𝕭𝖎𝖘𝖊𝖗𝖎𝖈𝖎𝖎” din satul Lunca Moților, au fost prezenți marți, 1 august a.c., și pompierii din cadrul Secției de Pompieri Brad.

Astfel, aproape 30 de copilași, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, au avut ocazia să probeze costumele de intervenție ale salvatorilor și să testeze rând pe rând, furtunurile cu apă. Și, bineînțeles, că nici preoții parohi, Vlad George Vesa și Mădălin Ioan Micu, nu s-au lăsat mai prejos.

După ce colegii pompieri le-au răspuns copiilor la toate întrebările legate de domeniul situațiilor de urgență, a avut loc și o instruire privind măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pe înțelesul tuturor. Activitatea s-a încheiat cu îmbrățișări și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.