Pompierii au sancționat 5 persoane pentru incendiere intenționată
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Hunedoara, alături de jandarmi și reprezentanți ai APIA au efectuat, sâmbătă, 22 martie a.c., controale în vederea depistării și sancționării persoanelor care
inițiază arderi necontrolate ale miriștilor, tufărișurilor și a altor tipuri de vegetație.
În acest sens, cinci persoane, care au fost găsite igienizând terenurile prin intermediul focului deschis, în localitățile Boiu, Geoagiu, Mada, Bucium și Ludeștii de Jos, au fost amendate, conform legii, cuantumul total al sancțiunilor aplicate fiind de 12.500 de lei.
Menționăm faptul că, în 24 ore, pompierii hunedoreni au fost solicitați pentru localizarea și lichidarea a 13 astfel de incendii, suprafața de teren afectată ajungând la aproximativ 70 de hectare.
𝐀𝐭𝐞𝐧ț𝐢𝐞❗ 𝐀𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚ț𝐢𝐞 𝐮𝐬𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢❗Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.