Măsuri de prevenire a incendiilor la unitățile de cult și în gospodării

Vineri, 05 Iunie 2026Iasi
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

Masuri de prevenire a incendiilor la unitatile de cult si in gospodarii | imaginea 1 Cu prilejul marii sărbători a Rusaliilor – Pogorârea Sfântului Duh, celebrată în calendarul ortodox în zilele de 31 mai și 1 iunie, pompierii ieșeni au transmis tuturor credincioșilor un îndemn la responsabilitate, prudență și grijă față de siguranța celor dragi.

În aceste zile de rugăciune și liniște sufletească, bisericile și mănăstirile au reunit un număr mare de persoane, iar utilizarea lumânărilor și candelelor aprinse poate reprezenta un risc major dacă nu sunt respectate măsurile de prevenire a incendiilor.

Pompierii ieșeni au rămas permanent la datorie! Peste 160 de pompieri militari au fost pregătiți să intervină operativ, cu mai mult de 65 de autospeciale și mijloace tehnice de intervenție, pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au desfășurat misiuni de monitorizare și prevenire în zonele unde sunt organizate slujbe religioase cu participare numeroasă, pentru ca aceste momente de sărbătoare să se desfășoare în siguranță.

Măsuri recomandate unităților de cult:✅ verificarea instalațiilor electrice;✅ menținerea liberă a căilor de evacuare;✅ folosirea suporturilor metalice pentru lumânări și candele;✅ supravegherea permanentă a zonelor cu foc deschis;✅ verificarea stingătoarelor și a mijloacelor de intervenție;✅ evitarea supraaglomerării spațiilor interioare.

Recomandări pentru credincioși și gospodării:⚠️ nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate;⚠️ amplasați-le departe de perdele, mobilier sau alte materiale combustibile;⚠️ stingeți lumânările înainte de culcare sau când părăsiți locuința;⚠️ nu permiteți copiilor să se joace cu focul;⚠️ utilizați doar suporturi stabile și rezistente la temperaturi ridicate.

În fiecare an, incendiile produse de lumânările lăsate nesupravegheate provoacă pagube importante și, uneori, victime. Un gest simplu de atenție poate preveni o tragedie!

În aceste zile de sărbătoare și rugăciune, pompierii ieșeni au rămas, ca de fiecare dată, alături de comunitate — pregătiți să intervină, să salveze și să ofere sprijin celor aflați în nevoie.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.