Intervenţie a SVSU Zlatna la un accident deosebit de grav

Vineri, 11 Septembrie 2020Alba
Sursa Foto: Facebook SVSU Zlatna

Interventie a SVSU Zlatna la un accident deosebit de grav | imaginea 1 Marţi, 8 septembrie a.c., voluntarii SVSU Zlatna au intervenit la un accident auto deosebit de grav.

Un autoturism a fost lovit de tren, la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu Crucea Sf. Andrei, din localitatea Galaţi, aparţinătoare oraşului Zlatna. Trenul se deplasa pe direcţia Alba Iulia - Zlatna, iar autoturismul se deplasa dinspre DN74 spre localitatea Galaţi.

După impact, şoferul a rămas încarcerat între fiarele maşinii. Singura persoană care a necesitat îngrijiri medicale a fost victima încarcerată din autoturism. Aceasta prezenta un traumatism cranio-cerebral şi traumatism la coloană vertebrală. Victima a fost transportată de un echipaj de ambulanţă la spitalul din Alba Iulia.

Efectivele de intervenție au fost:

  • Serviciul Voluntar Zlatna
  • Poliția Locală Zlatna
  • Poliția Oraşului Zlatna
  • Serviciul de Ambulanţă Zlatna
  • Serviciul de Ambulanţă Alba
  • Detaşamentul de Pompieri din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea”.

Se adresează mulţumiri sincere tuturor celor care au participat la intervenţie!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.