Intervenţie a SVSU Icuşeşti la un incendiu de maşină

Sâmbătă, 06 Februarie 2021Neamt
Sursa Foto: Facebook ISU Neamt

Interventie a SVSU Icusesti la un incendiu de masina | imaginea 1 Luni, 1 februarie a.c., ora 14:37, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Icuşeşti a fost anunţat de producerea unui incendiu la un autoturism aflat la ieşirea din localitatea Rocna, in drum spre Icuşeşti.

La obiectiv s-au deplasat din partea SVSU şeful serviciului, împreună cu încă doi pompieri voluntari şi mijloace de primă intervenţie. Ajunşi la locul evenimentului, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la o autoplatformă marca Volskwagen din localitatea Fălticeni, judeţul Suceava, iar de la aceasta incendiul s-a extins şi la autoturismul Fiat Punto care se afla pe acesta.

S-a intervenit cu stingătoarele din dotare, fără prea mare succes, din cauza arderilor extrem de avansate pentru ca stingătoarele să mai aibă vreun efect, dar s-a salvat, împreună cu câţiva localnici din localitatea Rocna, o platformă şi cutii cu bunuri aflate în autoturismul de pe autoplatformă.

În scurt timp au ajuns şi pompierii militari de la Detaşamentul de Pompieri Roman cu o autospecială, care au lichidat incendiul. În incendiu au mai ars printre altele actele maşinilor şi documentele de identitate ale şoferului B.S.A.

La finalul intervenţiei, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Icuşeşti a intervenit cu buldoexcavatorul din dotare pentru a elibera partea carosabilă şi pentru a descongestiona traficul pe drumul judeţean.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.