Respect, Nicolae Dancs!

Marți, 25 Martie 2025Bistrita-Nasaud
Sursa Foto: Facebook ISU Bistrita-Nasaud

Respect  Nicolae Dancs | imaginea 1 Joi, 20 martie a.c., în localitatea Romuli, o intervenție rapidă a făcut diferența dintre viață și moarte.

Într-o locuință cuprinsă de flăcări, două femei au fost salvate de Nicolae Dancs, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Romuli.

Acesta a scos femeile pe un geam al casei cuprinse de flăcări.

Una dintre ele se afla în stop cardio-respirator, însă datorită reacției prompte și aplicării manevrelor de resuscitare, viața i-a fost salvată.

Acest eveniment subliniază, încă o dată, rolul esențial al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență în asigurarea primei intervenții la nivel local.

Pompierii voluntari sunt parteneri de încredere, primii care ajung la locul evenimentelor și care asigură măsuri imediate până la sosirea echipajelor specializate.

Felicitări lui Nicolae Dancs și tuturor voluntarilor care intervin cu profesionalism și devotament pentru siguranța comunității!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.