Pompieri și voluntari au luptat pentru a salva două gospodării
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Un incendiu violent s-a produs, vineri noaptea, 7 august a.c., într-o gospodărie din localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări după ce a fost lovit de
trăsnet. Alarma a fost dată puțin după ora 22:00.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești, cu un buldoexcavator. Aceștia au constatat că ardea depozitul de furaje și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din apropiere.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de două ore. Au ars zece baloți de furaje și s-au degradat alți 15, în total, opt tone. Au fost salvate și protejate de foc două case. Intervenția a fost îngreunată de ploaia torențială și vântul care sufla cu putere.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.
