In memoriam Plutonier adjutant-șef Mititean Marius Lazăr!

Joi, 16 Septembrie 2021Bistrita-Nasaud
Sursa Foto: Facebook ISU Bistrita-Nasaud

In memoriam Plutonier adjutant sef Mititean Marius Lazar | imaginea 1 Un salvator bistrițean a plecat la ceruri! Drum lin către îngeri, Plutonier adjutant-șef Mititean Marius Lazăr!

Joi, 9 septembrie a.c., un pompier bistrițean, un suflet plin de umanitate, a fost ales de Dumnezeu să se alăture îngerilor! Vestea cutremurătoare despre pierderea prematură a Plutonierului adjutant-șef Mititean Marius Lazăr a venit în cursul serii.

Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă îndoliază sufletele foştilor colegi, știind că dragul lor camarad, Plutonier adjutant-șef Mititean Marius Lazăr a lăsat în urmă o soție și trei copii ale căror destine vor rămâne veșnic nemângâiate de dragostea unui soț și tată model.

Este nespus de greu să se vorbească la timpul trecut despre acest om de o aleasă ţinută morală, care a slujit Arma Pompieri, cu dragoste și profesionalism, în cei aproximativ 15 ani de activitate. Plutonier adjutant-șef Mititean Marius Lazăr s-a născut la data de 07.06.1977, în municipiul Bistrița.

Acesta și-a început cariera de pompier la 01 octombrie 2006, ca subofițer angajat din sursă externă, în prezent, ocupând funcția de subofițer operativ principal în cadrul Inspecției de Prevenire.

Faptele sale au demonstrat permanent iubire față de oameni, spirit civic și credință în Dumnezeu. Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru foştii colegi în a-şi exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre ei! Dumnezeu să-i odihnească sufletul în liniște și pace!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.