In memoriam Plutonier adjutant-șef Bandac Romeo!
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi
Din păcate, veștile triste nu îi feresc și, cu adâncă tristețe, pompierii ieşeni anunță, după o suferință fulgerătoare, trecerea în neființă, duminică dimineaţa, 24 octombrie a.c., a domnului
Plutonier adjutant-șef BANDAC ROMEO (n. 24.04.1972 – d. 24.10.2021).
Cuvintele sunt de prisos în aceste triste momente. A fost un coleg care aducea mereu un zâmbet pe față atunci când era nevoie, un prieten deosebit pe care te puteai baza în orice situație, un subofițer cu o înaltă pregătire profesională, din data de 1 septembrie 2007, de la care mulți au avut de învățat și, mai ales, un tată exemplar care și-a dedicat toată viața familiei.
Dar, atunci când era mai mare nevoie de dumnealui, Dumnezeu a ales alt plan.
Colegii îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru ei și va rămâne mereu în amintirea lor, a tuturor pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al județului Iași, și nu numai. Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.