Omagiu pompierilor căzuți la datorie!

Joi, 14 Septembrie 2023Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Omagiu pompierilor cazuti la datorie | imaginea 1 În dimineaţa zilei de 13 Septembrie a.c., potrivit unei frumoase tradiţii, aceea de a omagia pe aceia dintre pompieri care au Servit Patria chiar cu preţul vieţii, pompierii din Olteniţa au depus coroane de flori.

Acestea au fost depuse atât la troiţa ridicată în incinta Detaşamentului de Pompieri Olteniţa, în cinstea eroului pompier, sublocotenent p.m. Meliniciuc Cristian (căzut la datorie în data de 27 februarie 2005), cât și la Crucea ridicată in cinstea eroului pompier din satul Valea Popii, comuna Radovanu.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Știrbei” al judeţului Călărași au depus, de asemenea, o coroană de flori la mormântul Căpitanului Balea Florin, aflat în localitatea Ulmeni.

O coroană de flori a fost depusă de către reprezentanţii comenzii unităţii şi în Cimitirul Eroilor din municipiul Călăraşi, unde este înmormântat Generalul de Brigadă (p.m.) Popa Daniel Gheorghe – fost inspector-şef al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Călăraşi şi Constanţa. Pompierii călărășeni nu-i vor uita niciodată pe colegii lor căzuți la datorie!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.