In memoriam Vasile Emil!
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi
Încă un pompier a părăsit această lume.
Tragedie fără margini în rândul pompierilor ieșeni și în familia celui care a fost Vasile Emil, care a decedat luni, 22 ianuarie a.c., la spital. Emil a pierdut lupta cu viața. După o grea suferință, aceasta l-a răpus.
Cât a fost în activitate, a salvat vieți și a luptat cu focul alături de alți colegi de-ai săi, dar în ultima perioadă nu a mai avut putere să lupte pentru viața sa. A plecat către o altă destinație, spre disperarea soției sale și a celor trei copii.
Născut pe data de 25 aprilie 1960, în localitatea Mironeasa, din județul Iași, după absolvirea liceului, în data de 23 martie 1980 este înrolat ca militar în termen, iar pe data de 15 septembrie 1986 este admis la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești, pe care a absolvit-o în august 1988.
Ulterior a fost repartizat la Grupul de Pompieri Iași, îndeplinind funcțiile de subofițer operativ și șef gardă intervenție-stingere, până la data de 25 septembrie 2016, data trecerii în rezervă, la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Nu împlinise 64 de ani, iar de acum, camaradul care și-a slujit țara și timp de 30 de ani și-a dedicat viața pentru salvarea oamenilor din diferite situații, îi va veghea din ceruri. Colegii sunt profund mâhniți. ”Nu ne vine să credem că a plecat dintre noi, de acum, camaradul nostru ne veghează din ceruri! Dumnezeu să-l ierte!” Drum lin către ceruri, Emil! Dumnezeu să te ierte!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.