O nouă autospecială pentru pompierii vasluieni

Duminică, 10 August 2014Vaslui

O noua autospeciala pentru pompierii vasluieni | imaginea 1 Joi, 7 august a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă” Podul Ȋnalt” al judeţului Vaslui a avut loc şedinţa de ȋnchidere privind achiziţia de autospeciale de intervenţie.

La această activitate, condusă de către inspectorul şef col. Neculai Olaru, au participat preşedintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi -Cristian Adomniţei, directorul economic Euronest – Alina Popa, subprefectul judeţului Vaslui- Mircea Gologan, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui – Dumitru Buzatu, primarul municipiului Vaslui - Vasile Pavăl, precum şi reprezentanţii instituţiilor din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

O noua autospeciala pentru pompierii vasluieni | imaginea 2 Preşedintele Asociaţiei Euronest, a prezentat un istoric al achiziţiilor desfăşurate, precizând importanţa derulării acestor investiţii pentru populaţie. Totodată, a precizat “că ȋn perioada următoare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest va achiziționa 24 de freze de zăpadă și șenilate, acestea urmând a fi distribuite în toate cele șase județe ale Regiunii de Nord-Est. Ȋn cadrul acestui proiect la Vaslui vor ajunge trei autofreze şi o şenilată”.

Autospeciala sosită astăzi la Vaslui, ȋn cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime a bazelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă în Regiunea Nord – Est”, este pentru salvarea persoanelor de la o înălţime de peste 40 de metri. Cei prezenţi au avut ocazia să cunoască caracteristicile tehnice ale autospecialei şi chiar să urce ȋn nacela acesteia. Inspectorul şef, colonel Neculai Olaru aduce mulţumiri asociaţiei Euronest şi Consiliului Judeţean Vaslui, privind această importantă achiziţie, precizând că autospeciala este foarte utilă Inspectoratului pentru salvarea persoanelor de la ȋnălţimi.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.