Două noi autospeciale achiziţionate pentru intervenţii în situaţii de urgenţă
De joi, 17 martie a.c., două noi autospeciale au fost operaţionalizate şi vor asigura intervenţia de stingere a incendiilor şi de căutare-salvare în mediul acvatic.
Autospecialele au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Regional „Achiziţionarea de echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 5 Vest – etapa a 2 a”.
Autospeciala pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mică este destinată intervenţiei pentru stingerea incendiilor în mediul urban şi rural, punându-se accentul pe deplasarea rapidă, pătrunderea în locurile greu accesibile autospecialelor de capacitate medie şi mare, realizarea în scurt timp a dispozitivului de intervenţie şi utilizarea apei cu randament de stingere ridicat în spaţii închise şi deschise. Autospeciala poate lucra independent, folosind apa din rezervorul propriu ori din alte surse sau în cooperare cu alte autospeciale similare. De asemenea, poate executa şi misiuni de descarcerare şi pentru acordarea primului ajutor calificat.
Autospeciala cu echipamente specifice pentru transport scafandri la intervenţie este destinată executării misiunilor specifice ale echipajelor de scafandri în cadrul procedurilor de intervenţie pentru salvare de vieţi omeneşti şi bunuri din râuri, lacuri, zone inundate etc.
Autospeciala asigură:
- transportul în condiţii de siguranţă a echipajului de scafandri şi a echipamentelor specifice intervenţiei scafandrilor;
- deplasarea în zone de teren greu accesibile, către locul intervenţiilor;
- alimentarea şi funcţionarea echipamentelor de semnalizare optico-acustice şi de comunicaţie;
- tractarea remorcii peridoc pentru transportul echipamentelor specifice dispuse pe aceasta;
- dispunerea troliului pentru scoaterea autospecialei din terenuri accidentate, când sistemul 4x4 al autoşasiului nu dă rezultate.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.