Achizţie de autospecială de intervenţie de capacitate mică
Sursa Foto: ISU Timiș
Vineri, 19 aprilie, a.c., în fața Primăriei Municipiului Lugoj, s-a desfășurat activitatea de predare-primire a autospecialei de intervenție de capacitate mică. De asemenea, în cadrul aceleiași activități,pompierii lugojeni au făcut o demonstrație practică cu noua autospecială.
Autospecială a fost achiziționată de către Primăria Municipiului Lugoj, iar începând de sâmbătă, 20 aprilie, aceasta a devenit operativă și va deservi lugojenii.
La această activitate au participat conducerea inspectoratului, primarul Municipiului Lugoj și alți invitați.
Mulțumiri Primăriei Municipiului Lugoj, domnului Primar, domnilor consilieri locali care au susținut proiectul, precum și echipei de implementare pentru tot sprijinul acordat și ne bucurăm că au pus siguranța cetățenilor pe primul loc.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.