Tehnică nouă de intervenție la ISU Alba

Joi, 14 Aprilie 2022Alba
Sursa Foto: Facebook ISU Alba

Tehnica noua de interventie la ISU Alba | imaginea 1 La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,UNIREA” al județului Alba, în prezența domnului Nicolae Albu - prefect al județului Alba, al domnului Ion Dumitrel - președinte al Consiliului Județean Alba și ai șefilor structurilor teritoriale ale M.A.I., a avut loc prezentarea elementelor de tehnică intrate în dotarea ISU Alba, achiziționate prin 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐕𝐈𝐙𝐈𝐔𝐍𝐄 𝟐𝟎𝟐𝟎, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, tehnica în valoare de aprox. 1,5 milioane de euro.

🔺️Autoplatformă de salvare 𝐕𝐨𝐥𝐯𝐨 𝐅𝐌 𝟔𝐱𝟐 de 500CP, cu dublă comandă (înălțime de salvare max 45 m), cu o capacitate de 500 kg și fără limite de rotire, tun de apa de 3800 l/minut, vehiculul permite intervenții de salvare sub cota solului, de aproximativ - 8,2m.

🔺️Autospeciala pirotehnică care deține un compartiment special pentru transport muniţii neexplodate (dispus în partea din spate a şasiului) şi două compartimente laterale pentru transport mijloace şi accesorii de distrugere muniţii şi pentru executarea lucrărilor de distrugeri cu ajutorul explozivilor în diferite medii, detectoare de metale, costum de protecţie pirotehnic pentru personalul specializat, căşti şi veste de protecţie balistică, rucsacuri pentru transportul explozivi.

🔺️Autospeciala pentru transport personal si victime multiple (ATPVM) este destinată transportului a 9 salvatori la locul unui incident soldat cu mai multe victime și evacuării a maxim 4 pacienţi pe brancarde, lor adăugându-li-se 2 pacienți a căror stare le permite să fie transportați în poziție șezândă. Totodată, autospeciala mai poate transporta, în locul celor 4 pacienti pe brancarde, fie 2 pacienti pe targi, fie 4 pacienți în fotolii rulante, fie 1 pacient în pat de spital.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.