Două noi autospeciale, în dotarea ISU Hunedoara

Marți, 25 Aprilie 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Doua noi autospeciale  in dotarea ISU Hunedoara | imaginea 1 MAI buni, MAI pregătiți pentru misiuni de salvare!

În dotarea I.S.U Hunedoara au intrat două noi autospeciale de intervenție care completează parcul auto al pompierilor militari hunedoreni și sunt destinate misiunilor complexe de salvare în mediul urban și rural.

Pompierii Detașamentului Hunedoara vor folosi la intervenții, începând de miercuri, 19 aprilie a.c., o autospecială de tip „AT 4003” pregătită pentru stingerea incendiilor, dar și pentru descarcerare și acordarea primului ajutor, fiind dotată cu multiple echipamente speciale, inclusiv cameră cu termoviziune.

De asemenea, pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni, din cadrul Detașamentului Petroșani, vor putea executa misiuni de stingere a incendiilor având de-acum la dispoziție o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mare (10.000 litri).

Achiziționarea noii tehnici de intervenție este parte componentă a Proiectului Operațional Infrastructură Mare (P.O.I.M) denumit „Viziune 2020” și implementat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.