Tehnică nouă de intervenție în dotarea pompierilor argeșeni

Marți, 17 Decembrie 2024Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

Tehnica noua de interventie in dotarea pompierilor argeseni | imaginea 1 Joi, 12 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeș, în prezența domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a avut loc prezentarea noii tehnici de intervenție, care a intrat în dotarea pompierilor argeșeni, ca urmare a investițiilor Consiliului Județean din ultimii doi ani.

În acest interval de timp, pentru dotarea cu tehnică modernă, de ultimă generație, Consiliul Județean a alocat ISU Argeș suma de 1.816.725 lei, cu care s-au achiziționat următoarele echipamente:

  • în anul 2024: autospsecială suport logistic 3,5 tone, platformă transport vehicule avariate 3,5 tone, UTV șenilată cu remorcă proprie, sonar subacvatic digital, corturi 8×4 m, pături ignifuge auto, dispozitive punere în siguranță autovehicule electrice, lance stingere acumulatori vehicul electric, stații de lucru tip desktop, monitoare pentru stații de lucru tip desktop, trei detectoare metal, echipamente voluntari (formate din Nomex, cască protecție cu cagulă și lanternă, mănuși, centură siguranță, cizme scurte piele cu branț metalic), furtunuri tip B,C,D, bătător PSI cu placă cauciuc, lopeți, piese de schimb auto (anvelope, acumulatori), dar și alte dispozitive, precum motofierăstrău, mașină de găurit, fierăstrău sabie, telemetru electronic, șubler electronic, motocoasă, aparat de spălat cu presiune.
  • în anul 2023: pătură ignifugă auto, dispozitiv punere în siguranță autovehicul electric, lance stingere acumulatori vehicul electric, detector mediu exploziv și o cisternă pentru transport apă 5000 l.

Pe parcursul misiunilor, aceste echipamente și-au dovedit utilitatea și eficiența. De exemplu, containerul de apă cu o capacitate de 5000 l a fost de un real ajutor în cadrul a numeroase incendii izbucnite în gospodăriile cetățenilor, la case, dar și la cel mai mare incendiu de vegetație uscată din județ, produs în comuna Stolnici, unde a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 100 ha.

O altă misiune în care a fost utilizat acest container, a avut loc la Centrul de Îngrijire și Asistență Bascovele, unitate care a avut nevoie de asigurarea necesarului de apă timp de aproximativ o săptămână, situație în care, utilajul respectiv a fost lăsat la fața locului și alimentat cu apă, ori de câte ori a fost nevoie.

Un alt echipament necesar pentru formele de relief diversificate ale județului este UTV cu șenile și remorcă. Amintim aici avalanșa produsă în luna februarie, anul trecut, în zona Capra.

În această situație s-a apelat la sprijinul județelor vecine pentru a interveni cu un utilaj similar acestuia, observându-se astfel necesitatea unui astfel de echipament și în județ.

UTV-ul este un utilaj versatil, putând fi utilizat atât în zonele unde accesul este îngreunat, cât și în cele montane și înzăpezite, pentru transportul persoanelor și materialelor necesare în scopul gestionării situațiilor de urgență.

Totodată, una dintre investițiile majore este service-ul mobil. Acesta este utilizat pentru a remedia defecțiunile apărute la autoturismele și autospecialele din dotare, care se pot rezolva cu ușurință, fără a mai fi necesar transportul la o unitate specializată în acest sens.

În ultimii ani, numărul autoturismelor electrice a crescut semnificativ, ceea ce presupune, din punct de vedere al siguranței, un alt tip de risc. Aici fac referire la incendiile care sunt generate, în unele situații, chiar de acumulatorii acestor tipuri de vehicule.

Astfel, printre echipamente achiziționate, se numără și cele care vizează intervențiile la incendiile izbucnite la vehiculele electrice. Este vorba despre un dispozitiv pentru punerea în siguranță a acestor tipuri de vehicule, blocând orice posibilă acțiune accidentală impusă de erorile date de componentele electronice, dar și pătura ignifugă care permite stingerea incendiului unui autoturism, extrem de rapid.

Această prelată de incendiu are mai multe avantaje în raport cu alte sisteme de incendiu pentru stingerea flăcărilor la o mașină, iar de când a fost achiziționată a fost utilizată pe parcursul a cinci misiuni.

Un alt dispozitiv eficient în astfel de situații este lancea, cu care se intervine pentru stingerea acumulatorilor vehiculelor electrice. Acest echipament, este singurul mijloc care se poate acționa asupra acumulatorilor. Printre numeroasele incendii, amintim două dintre cele mai recente, petrecute pe Autostrada A1 și în orașul Mioveni.

Pompierii argeșeni se bucură să aibă sprijinul autorităților locale, care pun pe primul loc siguranța oamenilor și a proprietăților acestora, ajutând și la evoluția serviciilor, pentru a ține pasul cu dezvoltarea noilor tehnologii.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.