File din istoria neamului românesc: 13 septembrie 1848

Marți, 12 Septembrie 2017București

File din istoria neamului românesc: 13 septembrie 1848 Bătălia din Dealul Spirii reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituite în urma Păcii de la Adrianopole din 1829.

Intrarea în Bucureşti a trupelor otomane invadatoare a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoană - printre care şi Compania de Pompieri - unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei Române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român.

Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, a primit ordin, în ziua de 12 septembrie, din partea Locotenenţei Domneşti, să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formate din aproape 6.000 de luptători, aflată sub comanda lui Kerim Paşa, ce urma să preia cazarma din acea zonă.

Însă lucrurile au luat cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puțin timp înaintea sosirii trupelor otomane, a avut loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie. Această solemnitate a influenţat moralul şi devotamentul ostașilor, precum şi voința de a apăra demnitatea naţională.

Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu. Pompierii doreau să meargă la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Soldaţii lăsaţi pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: "Luaţi-ne şi pe noi, nu ne lăsaţi în cazarmă, ca pe niște nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu fraţii noştri!"

Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii dintre un ofiţer al Companiei de Pompieri și unul otoman. Cu toate că au fost înconjuraţi de oastea turcă, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acesteia, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă şi lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panică. Otomanii au deschis focul asupra pompierilor, dar aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi, după o luptă scurtă, au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Din rândurile inamicului au fost numeroase victime, dar, din cauza lipsei muniţiei, pompierii au fost nevoiţi să abandoneze piesele de artilerie.

Aceştia nu au încetat lupta decât atunci când Kerim Paşa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a propus încetarea focului, garantând în schimb "libera ieşire din cazarmă", angajament care ulterior nu a mai fost respectat de către otomani.

În timpul luptei din Dealul Spirii, pompierii au dovedit vitejie, curaj şi abilitate în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistență şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.

După ieşirea Principatelor de sub tutela otomană, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a apreciat în mod deosebit eroismul, curajul şi patriotismul pompierilor militari. Astfel, Primul Parlament al României a adoptat Legea din 21 mai 1860, prin care se acordau ostaşilor de orice grad care au participat la această luptă, pensii pe viață şi medalia comemorativă cu panglică tricolor Pro virtute militari - prima medalie cu caracter militar emisă în România.

În anul 1863, când oştirea română primea noile drapele, domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru această festivitate data de 13 septembrie, iar la data de 8 septembrie 1878, domnitorul Carol I a adoptat Înaltul Decret prin care acorda Virtutea Militară ostaşilor care au luat parte la lupta contra armatei otomane la 13 septembrie 1848.

În bogata carte a tradiţiilor de luptă ale pompierilor militari români s-au înscris şi alte glorioase pagini: pe timpul Războiului de Independenţă, când ostaşii pompieri au contribuit la recâştigarea suveranității României, în momentele de cumpănă ale făuririi Statului naţional unitar român de la 1 Decembrie 1918 când, la retragerea armatei române în Moldova, corpul pompierilor a rămas în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, îndeplinind în grele condiții misiunea de apărare a vieții oamenilor şi bunurilor împotriva incendiilor, iar pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, companiile de pompieri au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declanşate de bombardamentele inamice.

În confruntarea cu incendii devastatoare sau cu alte calamităţi, pompierii au făcut de multe ori dovada sacrificiului suprem, periclitându-şi viaţa pentru a o apăra pe cea a semenilor.

Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuți în luptă, pe Dealul Spirii a fost ridicat, în anul 1901, Monumentul Eroilor Pompieri din București, pe soclul căruia stă scris cu litere de bronz: „Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător”.

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită ulterior ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată începând din anul 1953.

În septembrie 1963, cu prilejul aniversării a 115 ani de la lupta pompierilor din Dealu Spirii, a fost inaugurat Muzeul Naţional al Pompierilor, în cadrul Foişorului de Foc al Capitalei. Exponatele şi documentele aflate în incinta acestui edificiu de cultură redau istoria şi evoluția pompierilor români, un loc aparte ocupându-l exponatele ce reflectă participarea pompierilor militari la pregătirea, desfăşurarea şi apărarea Revoluţiei române paşoptiste.