13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România

Marți, 15 Septembrie 2020Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

13 Septembrie   Ziua Pompierilor din Romania | imaginea 1 Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 172 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848.

Ducând mai departe tradiţia predecesorilor, pompierii români continuă să îşi onoreze cu acelaşi curaj şi abnegaţie misiunea de apărare a vieţii şi bunurilor concetăţenilor, în confruntarea cu incendiile ori alte situaţii de urgenţă, punându-şi adeseori viaţa în pericol pentru a o salva pe a semenilor.

Instituţia pompierilor s-a dezvoltat și modernizat continuu, adaptându-se contextului contemporan, la clasica misiune de stingere a incendiilor adăugându-se operaţiunile de salvare a persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervenţiile pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificat, misiunile de salvare a animalelor, de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ori de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenţiile la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi alte misiuni de gestionare a situațiilor care periclitează siguranța semenilor.

Rezultatul muncii salvatorilor, care au ca deviză „curaj și devotament”, se materializează zilnic în vieți și bunuri salvate.

În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 172 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii, au fost depuse coroane de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi și s-a ținut un moment de reculegere.

Totodată, în cadrul ședinței festive au fost citite mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în gradul militar următor înainte de termen, un ofițer și cinci subofițeri, respectiv: în gradul de colonel – Viorel Iftime, în gradul de plutonier adjutant – Gabriela – Mihaela Ungureanu, Alin Vasile Străchinaru, Iulian - Ștefan Luncașu, George Burlacu și Mihai – Alin Aprotosoaie.

Deasemenea, 40 pompieri botoșăneni au primit Semnul Onoforic „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.

Este vorba de maistru militar clasa I ® Florin Sorin Amurăriță, plutonier adjutant-șef Vasile Cornel Arcip, plutonier adjutant Loli Cristian Derscaru, plutonier adjutant Valentin Gabriel Iftodev, plutonier major Marian Podiuc, plutonier major Mihai Marius Știrbăț - pentru 15 ani, locotenent colonel Petrică Gheorghita Ciobanasu, plutonier adjutant-șef ® Benoni Balan, plutonier adjutant-șef ® Danuț Petrescu, plutonier adjutant-șef Sorin Tureatcă, plutonier adjutant Amar Mitică Dănilă, plutonier adjutant Cristian Fecioru, plutonier adjutant Lucian Simion, plutonier adjutant Marin Sîrghi, plutonier adjutant Daniel Surugiu, plutonier major ® Giulian Broscăuțanu, plutonier major Cătălin Florin Cohal – pentru 20 ani, locotenent colonel ® Laurențiu Constantin Fantu, plutonier adjutant-șef Virgil Alexuc, plutonier adjutant-șef ® Corneliu Andronache, plutonier adjutant-șef ® Costel Cristi Cazacu – Gheorghiu, plutonier adjutant-șef Daniel Chelariu, plutonier adjutant-șef ® Laurențiu Condrea, plutonier adjutant-șef ® Cornel Coțovanu, plutonier adjutant-șef ® Ovidiu Marcel Cretu, plutonier adjutant-șef ® Constantin Radu Gheorghiescu, plutonier adjutant-șef ® Constantin Mihalache, plutonier adjutant-șef Ioan Palade, plutonier adjutant-șef Costel Pănescu, plutonier adjutant-șef Constantin Relu Răutu, plutonier adjutant-șef ® Bebi Smit, plutonier adjutant-șef Marin Stan, plutonier adjutant ® Florin Liviu Calimandriu, plutonier adjutant ® Dumitru Cașcadel, plutonier adjutant Radu Pohonțu, plutonier adjutant Ioan Tudose, plutonier adjutant ® Lulu Țurcanu, plutonier major Manuel Iulian Buhociu, plutonier major ® Dan Mihai și plutonier major ® Corneliu Țăruș - pentru 25 de ani.

Atestatele le-au fost înmânate de către Inspectorul-șef al ISU Botoșani, Colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei și prefectul județului, Dan Nechifor.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.