13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj
Marți, 13 septembrie a.c., s-au împlinit 174 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, în care pompierii conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu au scris cu litere de foc o pagină din istoria țării.
Pentru a aduce în prim plan tradiţiile Armei Pompierilor, la sediul ISU Sălaj a avut loc un ceremonial militar la care au luat parte reprezentanți ai instituțiilor administrației locale și ai instituțiilor partenere.
În cadrul acestei activități, șase cadre militare (doi ofițeri, patru subofițeri) au fost recompensate cu înaintarea în grad înaintea expirării stagiului minim, iar 7 cadre au fost recompensate cu “Diplome de merit” pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu și pregătirea profesională de care au dat dovadă în cadrul unității pe anul în curs.
Plt. adj. Noje Marius Alin a primit “Diploma de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne” pentru profesionalismul de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate.
De atunci și până în prezent, salvatorii sălăjeni au dat dovadă întotdeauna de curaj și devotament. Indiferent de solicitările care li se adresează, ei sunt astăzi o structură complexă, capabilă să lupte cu orice tip de situație de urgență, iar în același timp să fie mereu alături de cei aflați la nevoie.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.