Ziua Pompierilor din România, marcată printr-o ceremonie militară

Sâmbătă, 17 Septembrie 2022Covasna
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna

Ziua Pompierilor din Romania  marcata printr o ceremonie militara | imaginea 1 Marți, 13 septembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna, Ziua Pompierilor din România a fost marcată printr-o ceremonie militară.

În cadrul ceremoniei au fost înaintați în grad, un ofițer și cinci subofițeri care s-au remarcat în activitatea desfășurată. De asemenea, s-au oferit diplome de merit pentru pompierii militari care s-au distins în activitățile sportive din acest an, respectiv Plutonier adjutant Vrabie Cătălin și Plutonier adjutant Fenichiu Florentin.

Domnul Fazakas Botond, voluntar ISU în cadrul programului național “Salvator din Pasiune”, a fost premiat pentru sprijinul acordat echipajelor SMURD, participând la peste 150 de misiuni în acest an.

Diplomă de mulțumire a fost acordată și domnului Sipos Janos, pompier voluntar în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ozun, al cărui echipaj a intervenit la 30 de incendii pe parcursul acestui an.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.