Pompierii în misiune educativă la unitățile de invățământ
Peste 300 elevi din două unităţi de învăţământ au făcut cunoştinţă cu meseria de pompier în cadrul unor activităţi de informare preventivă desfăşurate miercuri, 3 aprilie a.c., în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.
În urma unor solicitări primite din partea cadrelor didactice, inspectorii de prevenire au purtat discuţii cu cca. 100 elevi ai Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” şi peste 200 elevi din 10 clase din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 3, ambele din municipiul Focşani.
Cum să prevină şi cum să acţioneze în cazul producerii unui incendiu, care sunt regulile specifice de comportament în caz de cutremur, importanţa apelării numărului unic de urgenţă 112 - au fost câteva dintre temele abordate în cadrul acestor activităţi. Din cauza numărului mare de incendii înregistrate la nivel naţional la locuinţele individuale şi multifamiliale, se impune necesitatea de a informa populaţia asupra pericolelor la care îşi expun familiile şi locuinţele atunci când apelează la improvizaţii sau neglijează importanţa verificărilor periodice ale instalaţiilor sau coşurilor de fum.
În cadrul activităţilor s-au prezentat informaţii specifice pe tipuri de risc, au fost prezentate diferite spoturi şi filme elaborate pe diferite grupuri de vârstă şi s-au purtat discuţii cu elevii, aceştia adresând întrebări reprezentanţilor I.S.U. şi împărtăşind propriile experienţe în acest domeniu. Elevilor din ciclul liceal le-au fost prezentate şi modalităţile prin care pot activa în cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă după împlinirea majoratului.
Activitatea face parte dintr-o serie de manifestări desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea în săptămâna 1-5 aprilie a.c., prin care se urmăreşte formarea unei conduite preventive adecvate în rândul copiilor, care să îi protejeze pe tot parcursul vieţii.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.