O meserie pentru o viață!
20 de elevi ai Colegiului Tehnic „Laţcu Vodă” din oraşul Siret au fost, vineri, 11 aprilie a.c., pentru câteva ore, membri ai echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, intervenind, chiar sub privirile colegilor lor, pentru salvarea mai multor victime rezultate în urma unui cutremur simulat, care a afectat clădirea instituţiei de învăţământ.
Exerciţiile demonstrative au făcut parte din proiectul „O meserie pentru o viaţă”, un proiect dedicat tinerilor liceeni pentru a-i determina să includă, pe lista meseriilor pe care să gândesc să le practice în viitor, şi cea de pompier. În baza unui protocol de colaborare încheiat între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, timp de patru zile, 20 de liceeni (patru fete şi 16 băieţi) de la această unitate de învăţământ au parcurs un program de pregătire în misiunile pompierilor la sediul Gărzii de intervenţie Siret, învăţând despre tehnica stingerii incendiilor, acordarea primului ajutor medical, precum şi salvări din medii ostile vieţii.
În cea de-a cincea zi a proiectului, tinerii ucenici le-au arătat colegilor lor ce-au învăţat şi, împreună cu pompierii militari, au stins incendii, au evacuat şi au acordat primul ajutor medical răniţilor prinşi sub dărâmături. De asemenea, utilizând tehnici de rapel, liceenii i-au salvat de la înălţime pe elevii şi profesorii rămaşi izolaţi la etajul al doilea, în urma surpării casei scării din cauza cutremurului. La final, generalul de brigadă dr. Ion Burlui, şeful pompierilor suceveni, a înmânat tuturor participanţilor diplome şi plachete onorifice, felicitându-i pentru munca depusă şi pentru prestaţia din timpul exerciţiului care s-a ridicat la un nivel profesionist.
Proiectul are ca scop stabilirea unui set de activităţi în vederea promovării meseriei de pompier salvator şi conştientizarea tinerilor ce posedă aptitudini să urmeze o carieră militară în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.