Ziua Porţilor Deschise la ISU Covasna

Duminică, 01 Martie 2015Covasna

Ziua Portilor Deschise la ISU Covasna | imaginea 1 În cursul zilei de vineri, 27 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihai Viteazul” al județului Covasna a primit, cu ocazia aniversării a 82 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile din România, vizita a peste 200 de preşcolari, elevi şi cadre didactice.

Cu acest prilej, vizitatorilor li s-au prezentat autospecialele de intervenție ale inspectoratului și li s-a oferit posibilitatea de a asista la diferite exerciții demonstrative.

La ora 11:00 a avut loc și premierea celor mai reușite desene realizate de către elevii claselor a III-a, în cadrul concursului de desen „Protejează-ţi viaţa”, cu tema „Ce facem în caz de cutremur?”.

Ziua Portilor Deschise la ISU Covasna | imaginea 2 În urma analizării celor peste 50 de desene, locul I a fost obţinut de către Kisgyörgy Szabolcs de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”, pe locul II s-a clasat Iancu Rafaela de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, iar locul III a fost ocupat de Lupu Alexia de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

De asemenea, au fost oferite şi menţiuni următorilor elevi: Turturică Diana de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Dârţu Denisa de la Școala Gimnazială „Váradi József”şi Tolgyesi Karola de la Școala Gimnazială „Váradi József”.

Specialiştii din cadrul Serviciului Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei au dorit să readucă în atenția cetățenilor principalele misiuni ale protecției civile ce vizează salvarea vieților omenești și înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.