Pompierii mehedințeni, apreciați de tinerii vizitatori
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti
În cadrul activității ,,Ziua Porților Deschise”, organizate cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani de Protecție Civilă în România, pompierii mehedințeni au fost plăcut surprinși de către un grup de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 6, care i-a vizitat la sediul Detașamentului Drobeta Turnu Severin.
Aceștia le-au oferit felicitări lucrate manual și flori, în semn de apreciere și mulțumire pentru ajutorul oferit semenilor. Salvatorii au fost impresionați de efortul și creativitatea copiilor, care au dat dovadă de multă grijă și atenție în realizarea felicitărilor.
De asemenea, florile oferite au dat o notă de culoare întâlnirii și i-au sensibilizat pe pompieri, făcându-i să se simtă speciali, un sentiment care îi va călăuzi mult timp de acum înainte. Întregul colectiv mulțumește tuturor celor prezenți pentru gestul deosebit și îi asigură de toată prețuirea!
Entuziasmul copiilor a adus zâmbete pe chipul pompierilor și certitudinea că vor fi niște tineri de perspectivă care vor contribui semnificativ la binele societății civile.
𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐏𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞 au fost organizate pentru a-i familiariza pe toți cei interesați de misiunile salvatorilor, cu privire la specificul acestei meserii, riscurile existente, dar și tehnica de intervenție folosită de aceștia în misiunile de salvare.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.