Exercițiu tactic la un complex comercial
Joi, 12 septembie a.c., ora 11:00, pe timpul executării unor lucrări de sudură pe acoperişul complexului comercial, ca urmare a neglijenţei, s-a produs o explozie urmată de incendierea unei suprafeţe de circa 50 mp din acoperiş cu posibilităţi de propagare prin canalurile de cabluri şi instalaţia de ventilaţie şi de extindere pe orizontală spre zona cu articole sportive. A fost afectată şi o porţiune din spaţiul de depozitare destinat vânzării iar magaziile alocate depozitării mărfurilor sunt inundate cu fum. Ca urmare a evenimentului, 10 muncitori care executau lucrările de reparaţii au rămas blocaţi pe acoperiş fiind în imposibilitatea de a se autosalva.
Ca urmare a exploziei, un muncitor este în stare de inconştienţă pe acoperiş, având răni grave la cap. Acesta este transportat de ceilalţi 9 muncitori pe partea de vest a complexului, cât mai departe de zona incendiată.
În încercarea de a ieşi cât mai repede din parcarea complexului comercial s-a creat un ambuteiaj în care s-a produs un accident grav cu încarcerarea a două persoane, aproape de ieşirea din parcarea de lângă complexul Decathlon. În accident a fost implicată o cisternă ce transporta clor lichid îmbuteliat. Şoferul acesteia este rănit, iar cisterna a fost avariată şi în jurul acesteia au apărut irizaţii de clor.
Ca urmare a exploziei, clienţii aflaţi la cumpărături intră în panică şi se grăbesc spre casele de marcat. O persoană aflată în raionul de panificaţie este împinsă, iar în cădere se loveşte la cap de un raft.
Primele autospeciale de intervenţie ajung la 10 minute de la apelul pe numărul unic 112 şi reuşesc cu greu să ajungă în parcarea destinată angajaţilor complexului comercial întrucât în parcarea pentru clienţi este agitaţie mare datorită evacuării publicului. Faţă de situaţia creată la sosirea la locul intervenţiei, comandantul acţiunii ordonă: amplasarea autospecialelor cât mai aproape de zona afectată şi realizarea dispozitivului pentru localizarea şi stingerea incendiului. Concomitent se amplasează autoscara de lucru la înălţime pe latura de Vest a complexului pentru a salva persoana rănită aflată pe acoperis şi pentru efectuarea operaţiunilor de stinger de la înălţime, iar perna pneumatică se instalează lângă intrarea din mijloc a complexului. Echipajele asigură îndepărtarea şi evacuarea materialelor combustibile în zona special amenajată din parcarea angajaţilor şi asigură fluenţei circulaţiei şi a accesului în perimetrul afectat de incendiu până la sosirea echipajelor de poliţie şi jandarmi. Totodată, echipajul CBRN acţionează pentru limitarea împrăştierii substanţei periculoase.
În paralel, se efectuează manevrele de descarcerare a persoanelor rănite, transportarea lor în afara zonei afectate, acordarea primului ajutor medical. La activitate, ISU „Dobrogea” va participa cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autospeciala pentru descarcerare, autospeciala CBRN, autospeciala de lucru la înălţime, o cisternă, o ambulanţă SMURD de prim ajutor medical și cea pentru terapie intensivă. Acestora li se vor alătura forțe și mijloace de intervenție din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Serviciului de Ambulanţă, Poliţiei Municipiului Constanţa și personal din cadrul Complexului comercial TOM - HYPERMARKET CARREFOUR.
Scopul exerciţiului este verificarea capacităţii de răspuns şi a cooperării pe timpul intervenţiei a serviciilor profesioniste cu serviciile private pentru situaţii de urgenţă şi celelalte forţe ale poliţiei, serviciului de ambulanţă, serviciului privat pentru situaţii de urgenţă şi jandarmeriei, chemate în sprijin.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.