Incendiu la un autoturism alimentat necorespunzător cu GPL

Marți, 17 Octombrie 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Incendiu la un autoturism alimentat necorespunzator cu GPL | imaginea 1 Conform programului de pregătire pentru intervenții în diferite situații de urgență, elaborat de comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara, la Petroșani a avut loc, miercuri după-amiază, 11 octombrie a.c., un exercițiu complex, cu forțe și mijloace în teren.

Exercițiul a avut următorul scenariu: la un operator economic din Petroșani, distribuitor al carburanților uzuali, dar și de tipul GPL, a izbucnit un incendiu la un autoturism care a fost alimentat necorespunzător cu GPL, incendiu în urma căruia au rezultat 2 victime, dar a fost pusă în pericol și întreaga stație de carburanți și locuințele din apropiere.

Exercițiul s-a desfășurat simulând condiții reale de avertizare și de intervenție operativă în cel mai scurt timp.

Astfel, pentru a gestiona optim situația de urgență, la locul producerii incendiului, la stația de carburanți, s-au deplasat de urgență echipaje de pompieri cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un container de tip „MULTIRISC”, o „Autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple” (ATPVM) și o autospecială de stingere de la Garda de Intervenție Lupeni.

După finalizarea intervenției pompierilor, situația a fost readusă la normal.

În urma evaluării rezultatelor, s-a constatat că toate cele 23 de cadre militare participante la exercițiu și-au îndeplinit corect și la timp misiunea de salvare a persoanelor, a bunurilor și a mediului înconjurător,dar și de punere în siguranță a arealului afectat de situația de urgență.

Exercițiul a fost efectuat în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean, Primăria municipiului Petroșani, Inspectoratul de Poliție Județean, Poliția Locală a orașului Petroșani, dar și cu angajații operatorului economic.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.