Incident cu victime, la fabrica de bere din Timișoara
Sursa Foto: Facebook ISU Timis
Joi, 18 aprilie a.c., pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara au desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la fabrica de bere din oraș.
Potrivit scenariului, în urma unor lucrări de întreținere, s-a produs o defecțiune la rezervorul de stocare al amoniacului folosit în procesul tehnologic. În urma incidentului a rezultat o victimă intoxicată cu respectiva substanță, în proximitatea rezervorului aflat la înălțime.
La locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțime, o ambulanţă SMURD, dar şi echipajul CBRN, precum şi echipa specială de salvare.
Ulterior, pe timpul intervenţiei pompierilor, din cauza supraîncălzirii unor echipamente, o parte din gazul acumulat într-un spatiu tehnologic s-a aprins, generând o explozie urmată de incendiu, care s-a soldat cu alte două victime inconştiente, situate la etajul superior. Toate victimele au fost salvate.
Obiectivele exercițiului desfășurat au urmărit perfecționarea deprinderilor personalului implicat, antrenarea echipei speciale de salvare în intervenţia pentru evacuarea persoanelor surprinse la înălţimi şi în mediu contaminat, precum şi intervenţia personalului specializat pentru intervențiile la accidente cu implicare a substanţelor periculoase.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.