Moş Crăciun e pompier
Ca şi în alţi ani, pompierii argeşeni au dăruit în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Fie că l-au avut ca ajutor pe însuşi Moş Crăciun, fie că au donat bani pentru persoanele vârstnice, pompierii au dăruit.
Astăzi, la sediul ISU Argeş, un grup de preşcolari i-a colindat pe pompierii argeşeni. Şi pentru ca efortul celor mici să nu rămână nerăsplătit, salvatorii le-au făcut o surpriză specială, l-au adus pe Moş Crăciun, care a ajuns la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş într-un mod cu totul aparte: cu autospeciala de intervenţie.
După programul de colinde şi obiceiuri de iarnă, susţinut de copii, Moş Crăciun le-a oferit daruri, iar pompierii le-au arătat autospecialele de intervenţie.
Şi tot astăzi, cadrele ISU Argeş au oferit mici daruri şi sume de bani, colectate prin contribuţia fiecăruia, dar şi cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, Secţia Română, Regiunea 2 Argeş, unor persoane şi familii nevoiaşe. Ne bucurăm că prin gestul nostru, am reuşit să aducem, chiar şi pentru o clipă, bucuria şi speranţa de mai bine în sufletele şi căminul celor de lângă noi.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.