Generalul Burlui - la pensie. Pe mâna cui intră ISU Suceava?

Miercuri, 27 Iunie 2018Suceava

Generalul Burlui   la pensie  Pe mana cui intra ISU Suceava | imaginea 1 Prin decret al Președintelui României, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” al județului Suceava, Generalul Ion Burlui, va trece în rezervă începând cu data de 30 iunie a.c..

De la controale, la întrebări și “întâmplător” la pensie

Reamintim că în inspectoratul sucevean de o bună bucată de vreme domnea o atmosferă nu tocmai liniștită, instituția făcând obiectul mai multor descinderi a diverse organe de control: DNA, comisii din cadrul IGSU, corpul de control al IGSU dar și corpul de control al ministrului. În acest context redacția noastră a adresat câteva întrebări ministrului de resort. Din surse neoficiale, ministrul Carmen Dan habar nu avea de cele petrecute la Suceava. Rezultatul? Întâmplător și probabil fără nicio legătură cu întrebările Agendei Pompierului, șeful pompierilor suceveni a decis să iasă la pensie. E drept că putea recurge la acest gest oricând în ultimii 2 ani. Și, deși declara recent presei locale că este o opțiune personală această trecere în rezervă nu putem ignora demersurile pe care acesta le-a făcut în ultimii ani pentru a rămâne în funcție și a nu fi nevoit să se pensioneze.

Ghici, cine vine la… comandă?

Una peste alta, la comanda ISU Suceava ar urma, în mod natural, prim-adjunctul inspectorului șef, col. Costică Ghiață. Se pare însă că acest lucru nu este de dorit la nivel IGSU-DSU. Bursa zvonurilor îl dă aproape sigur pe col. Cimpoeșu Stelian ca viitor șef al pompierilor suceveni, în prezent numit inspector șef la ISU Harghita. O situație cel puțin ciudată.

Dar, să vedem câte ceva despre fiecare din cei doi ofițeri amintiți ca fiind în cărți pentru a conduce ISU Suceava.

Col. Costică Ghiață

  • ofițer de pompieri
  • absolvent al Facultății de Pompieri
  • este prim-adjunct al inspectorului șef al ISU Suceava din iunie 2017 când a promovat examenul pentru ocuparea acestui post cu o notă peste 9. (Mai precis, 9,10. Dacă ne gândim la notele obținute la examenele pentru funcțiile de prim-adjuncți ai inspectorilor șefi, este, de departe cea mai mare notă acordată de comisii, în ultimii ani.)

Generalul Burlui   la pensie  Pe mana cui intra ISU Suceava | imaginea 2

Col. Stelian Cimpoeșu

  • ofițer de infanterie
  • absolvent al Institutului Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” Sibiu
  • intrat în rândurile pompierilor în 2005
  • în toamna anului 2016, participă la concursul pentru ocuparea postului de inspector șef al ISU Harghita - inspectorat de gradul I la acea dată, dar nota obținută la examen fiind sub 5, nu a promovat acest examen
  • este numit inspector șef al ISU Harghita din 30 decembrie 2016, odată cu reorganizarea IGSU, când inspectoratul a trecut de la inspectorat de gradul I la inspectorat de gradul II iar funcția de prim-adjunct pe care o ocupa în cadrul inspectoratului de gradul I s-a echivalat cu cea de inspector-șef al noului inspectorat de grad II

Quo vadis, ISU Suceava?

Cel care urmează să aibă ultimul cuvânt în această situație cel puțin stranie, este inspectorul general al IGSU, generalul Dan Paul Iamandi. Rămâne de văzut dacă acesta le va arăta ofițerilor suceveni că niciunul din ei nu e bun să conducă inspectoratul și au nevoie de “întăriri” din alte județe. În caz că i-ar fi scăpat unele amănunte, poate verifica singur informațiile de mai sus.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.