IGSU aruncă pisica înapoi la DGPI. IGPR o bagă direct sub preșul informațiilor clasificate

Marți, 13 Noiembrie 2018București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Top Secret Anunțam în urmă cu câteva zile că redacția noastră a trimis câteva întrebări Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General al Poliției Române pentru a afla detalii despre situația în care se află doi ofițeri cu importante funcții de conducere ale căror nume fuseseră vehiculate în media centrală ca fiind pe lista celor care au rămas în acest an fără autorizații de acces la informații clasificate. Întrebările noastre le puteți vedea aici.

Conform unui comunicat al Direcției Generale de Protecție Internă, aceste revalidări în vederea retragerii autorizației de acces la informații clasificate au loc la solicitarea conducătorului instituției. Ce spun instituțiile în cauză? Veți vedea în rândurile ce urmează.

IGSU nu a cerut revalidarea Colonelului Daniel Dragne

Conform comunicatului remis redacției noastre de IGSU, colonelul Dragne este în continuare prim-adjunct al inspectorului general și se află în concediu medical iar insituția și, implicit, conducătorul acesteia, generalul Dan Paul Iamandi, nu au solicitat revalidarea avizului privind accesul al informații clasificate. Întrebarea dacă acest aviz a fost sau nu retras, rămâne însă fără răspuns, fiind considerată de cei de la IGSU “informație clasificată”.

Redăm mai jos textul integral al răspunsului IGSU:

“Către,

AGENDA POMPIERULUI

- Doamnei redactor - șef IOANA ANAMARIA UNGUR -

Pentru a veni în întâmpinarea solicitării dumneavoastră adresată instituției noastre în data de 06 noiembrie a.c. și înregistrată cu nr. 52.016/07.11.2018, vă comunicăm următoarele:

  1. Informațiile solicitate sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 5442001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
  2. Ofițerul la care faceți referire este prim - adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în momentul de față acesta fiind în concediu medical.
  3. Instituția noastră nu a solicitat revalidarea avizului privind accesul la informații clasificate.

Totodată, vă precizăm faptul că Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), structură specializată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu atribuții pentru realizarea securității naționale pe spațiul MAI, desfășoară activitățile stabilite, potrivit OUG nr. 762016, în domeniul protecției informațiilor clasificate (PIC), Ia nivelul structurilor MAI, prin respectarea strictă a legislației naționale incidente în materia informațiilor clasificate.

De asemenea, vă informăm că DGPI a transmis comunicatul de presă nr. 1.821.833 din data de 06 noiembrie a.c., disponibil pe pagina instituțională a instituției, unde sunt prezentate informații conform cadrului legal incident în materie anexa Ia HG nr. 5852002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, referitoare la revalidarea avizului privind accesul Ia informații clasificate, procedură care presupune reverificarea persoanei deținătoare a unui certificat de securitate/autorizație de acces, în vederea menținerii sau retragerii acestuia/acesteia.

În speranța că informațiile oferite vă sunt utile, vă asigurăm de întreaga deschidere și disponibilitate la colaborare din partea specialiștilor noștri.

SERVICIUL INFORMARE Șl RELAȚII PUBLICE”

Comisarul șef Cătălin Moșneagu nu mai este șef al Direcției Control Intern din cadrul IGPR

Interesant este și răspunsul IGPR. În cadrul acestei insituții este “secret”și dacă revalidarea comisarului șef Moșneagu a fos cerută de instituție și dacă acestuia i-a fost restrasă sau nu autorizația de acces la informații clasificate.

Redăm mai jos, integral, comunicatul IGPR:

“Către,

Doamna Ioana Anamaria Ungur

Redactor șef revista Agenda Pompierului

Urmare a solicitării dvs. adresată Inspectoratului General al Poliției Române, formulată în baza Legii nr. 5442001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

Raportat la situația ofițerului de poliție la care faceți referire, în prezent acesta nu mai ocupă funcția de director al Direcției Control Intern în cadrul I.G.P.R..

Referitor la celelalte informații solicitate, ce privesc situația personală a ofițerului de poliție și aspecte privind modul în care autoritățile competente sau Inspectoratul General al Poliției Române pun în aplicare prevederile legale privind protecția informațiilor clasificate la nivelul instituției, vă informăm că acestea sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. (1), lit. a) și d) din Legea nr. 5442001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm de întreaga noastră disponbilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competența informațiilor de interes public.

Al dumneavoastră,

RESPONSABIL LEGEA 544

Comisar de poliție

RĂDOI RĂZVAN”

Deținerea autorizației ORNISS - informație clasificată?

După cum se observă în ambele răspunsuri, unul mai “clasificat” decât celălalt, reprezentanții celor două insituții evită răspunsurile la întrebări incomode ascunzându-se după laitmotivul “informațiilor clasificate”.

Legea 182 din 2002 - privind protecția informațiilor clasificate definește informațiile clasificate ca fiind informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate.

Paragraful din Legea 544 amintit de reprezentanții birourilor de presă ale celor două insituții în răspunsul remis Agendei Pompierului (Art.12, alin. (1) lit. a) - n.r.) prevede doar că: Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor (…) următoarele informaţii: a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii.

Potrivit legii referitoare la informațiile clasificate a căror definiție am redat-o mai sus, noi nu am solicitat informații secrete ci doar am dorit a afla dacă cei doi ofițeri au sau nu autorizație de acces la astfel de informații.

Ori, cât timp ofițerul X ocupă o înaltă funcție de conducere în cadrul unei structuri subordonate MAI, este limpede că deține o autorizație de acces la astfel de informații întrucât fără ea nu i-ar fi posibil să ocupe funcția respectivă. Persoanele care ocupă astfel de funcții sunt nominalizate pe siteul fiecărei instituții în parte și, deseori, investite cu fast. Deci… unde este secretul?

Cei de la IGPR, mai vigilenți sau din prea mare exces de zel, au adăugat și litera d) a articolului 12, alin. 1 din Legea 544, în răspunsul lor. Acest articol se referă la exceptarea de la accesul liber al cetățenilor la informațiile privind datele personale… Ori, cât timp noi am identificat persoana în discuție ca fiind comisarul șef Cătălin Moșneagu, al cărui nume apărea public chiar și pe siteul IGPR în calitatea sa de șef al Direcției Control Intern, despre ce protecție a datelor personale vorbim? Deținerea autorizației de acces la informații clasificate nu oferă indicii de valoare pentru identificarea unei persoane, mai ales a cărei identitate a fost deja “deconspirată”. În plus, nu vorbim de un ofițer din cadrul vreunui serviciu secret special.

Cine aduce daune de o gravitate excepțională securității naționale?

Desigur, motivul pentru care celor doi ofițeri le-ar fi fost retrasă autorizația de acces la informații clasificate poate constitui o informație clasificată mai ales dacă aceștia au “divulgat” cine știe ce secrete de natură să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale. Nu râdeți! Nu e glumă, chiar dacă poate părea ilar. Formularea se găsește în Legea nr. 182 din 2002 - privind protecția informațiilor clasificate și definește cel mai mare nivel de secretizare din clasa secretelor de stat: strict secret de importanță deosebită. Accesul la un astfel de nivel de secretizare trebuie să li se fi cerut celor doi ofițeri pentru a accede în funcțiile pe care le-au deținut/le dețin.

Dacă le-a fost retras sau nu acest acces, respectiv dacă au provocat, prin divulgarea neautorizată de secrete, daune de o gravitate excepțională securității naționale, nu vrea nimeni să spună. Cică ar fi informație clasificată.

Desigur, dacă le-a fost retras accesul la astfel de informații, teoretic ar fi trebuit să fi făcut un “pocinog” considerabil care să fi adus securității României daune de o gravitate excepțională. Dar… n-am auzit nici să fim implicați recent în vreun război sau conflict diplomatic, nici că s-ar fi găsit vinovații pentru distrugerea economiei României de după ‘89 și nici măcar responsabilii pentru violențele de la mitingul din 10 august. Or fi cei doi??!!?? Sic!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.