Școala Altfel!

Vineri, 19 Aprilie 2019Gorj
Foto: ISU Gorj

Scoala Altfel | imaginea 1 Copii de toate vârstele au vizitat miercuri, 17 aprilie, a.c., subunităţile ISU Gorj.

Ca de fiecare dată, au fost fascinaţi de autospecialele de intervenţie şi de echipamentele salvatorilor profesionişti. Pe lângă poze şi obişnuitele selfie-uri care dau bine pe reţelele de socializare, pompierii gorjeni speră că au fost atenţi şi au învăţat şi câteva reguli de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

Fiecare vizită a copiilor îi onorează şi îi bucură. Ei încearcă să vină în sprijinul lor, să le prezinte reguli de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi să-i înveţe să adopte un comportament corect în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

S-au obişnuit deja cu micuţii care vin îmbrăcaţi în pompieri de zici că sunt gata să stingă incendii. Aşa a venit şi Răzvan care învaţă la Grădiniţa nr. 2 din municipiul Motru. Cu un costum ca al adevăraţilor pompieri, frumos croit pe măsura lui, cu brâu şi cască şi ferm convins că menirea lui este aceea de a salva vieţi!

Răzvănel, pompierii te aşteaptă să creşti şi să preiei frâiele acestei frumoase meserii. Iar dacă simţi nevoia să mai petreci timp printre pompierii adevăraţi, ei te aşteaptă oricând cu drag!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.