Donează sânge! Salvează o viață! Fii erou!
Sursa Foto: ISU Covasna
Pompierii militari s-au alăturat campaniei umanitare de donare de sânge ce s-a derulat în perioada 6-7 mai, a.c., la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe, salvatorii covăsneni fiind la a treia acţiune de acest gen în ultimele 6 luni.
Peste 20 pompieri au răspuns pozitiv la această iniţiavă în prima zi a campaniei umanitare.
Iniţiativa pompierilor covăsneni a venit şi în contextul în care zilnic aceştia participã la intervenţii, pe parcursul cãrora se confruntã cu suferinţa oamenilor şi înţeleg cât de important este sã ofere o şansã la viaţã celor din jurul lor, prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie. Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc sã fie solidari cu cei aflati în suferinţã, iar acţiunile de acest fel vor continua şi pe viitor. Cu alte cuvinte, pompierii salveazã vieţi nu numai din foc, descarcerãri sau alte situaţii de urgenţă, ci şi prin donarea sângelui atât de necesar celor aflaţi în suferinţã.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.