Bucuria vine din lucruri mărunte

Marți, 19 Mai 2020Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Bucuria vine din lucruri marunte | imaginea 1 Cu câteva zile în urmă, cu ocazia misiunilor de înştiințare a populației cu privire la respectarea recomandărilor autorităților publice de prevenire a răspândirii Covid-19, pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași le-a fost atrasă atenția de mesajul unei fetițe din comuna Ştefan Vodă.

Sâmbătă, 16 mai a.c., aceştia s-au întâlnit cu ea și au făcut cunoștință, spre bucuria lor.

Ea este Ema, are 7 ani şi este mezina familiei, alături de cei doi frați mai mari. Mesajul pe care l-a afişat pe 1 Mai, “Stăm în curte”, a demonstrat că şi-a însuşit foarte bine recomandările, fiind un bun exemplu de urmat pentru toată societatea. Astfel, în ziua de sâmbătă, reprezentanţi ai pompierilor călărăşeni s-au dus la ea să o felicite şi să îi ofere o tabletă pentru a-i uşura activitatea şcolară, având în vedere modul de desfăşurare a sarcinilor didactice… şi, dincolo de candoarea şi inocența vârstei, au găsit o fetiță responsabilă, ambițioasă, sociabilă şi respectuoasă.

Bucuria care s-a înfiripat la vederea pompierilor a fost fără margini, exprimându-şi dorința de a face poză cu maşina de Pompieri, cu ei, precum şi impulsul de a îi îmbrățişa. Rugămintea ei, “Nu vreau să plecați. Mai stați cu mine!”, i-a înduioşat… aşa au mai aflat de dobândirea celor două nume de botez, de mesajele educaționale (“Mami îmi zice că sunt o fată deşteaptă şi frumoasă şi trebuie să scriu frumos”), de cele 2 pisici cu cei 7 pisoi pe care îi îngrijeşte, de dorul pe care îl poartă față de colegii de clasă.

Strânsoarea îmbrățişării şi zâmbetul fetiţei i-au impresionat foarte mult, încât vor face tot posibilul să te revadă, dragă Ema!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.