Ajutați salvatorii să ajute o mama cu șase copii minori

Duminică, 06 Septembrie 2020Iasi

Ajutati salvatorii sa ajute o mama cu sase copii minori | imaginea 1 Mobilizare generală pentru a schimba în bine viața unei mame și a celor șase copilași pe care aceasta îi creste singura. Proiectul a fost inițiat de Marius Buzdugan, subofițer principal al Inspectoratului pentru Situații de Urgenta Iași, care își desfășoară activitatea la Secția de Pompieri Pașcani. Din echipa ”Alerg prin Pașcani”- ASPR-ISU IAŞI fac parte și un număr de 2 ofițeri și 10 subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași și Secției de Pompieri Pașcani.

Familia pe care Marius vrea să o ajute (mama și cei șase copii minori cu vârste intre 1 și 15 ani) locuiește în comuna Harmanesti din județul Iași, într-o casa bătrânească de peste 100 de ani. Pentru ca cele șapte suflete și pentru ca ei să poată avea o casa a lor, Marius, alături de echipă vor alerga în cadrul evenimentului Autism 24 H, organizat de comunitatea Alergpentruautism.ro, peste 100 km în 24 de ore, cu scopul de a strânge banii necesari achiziționării unei locuințe.

Povestea lor o puteți descoperi pe pagina de facebook Alerg prin Pașcani.

Evenimentul se va desfășura pe 19-20 septembrie, pe Stadionul Municipal Pașcani. Pentru a-i susține în demersul lor kilometri alergați de echipa pot fi cumpărați de pe alergpentruautism.ro, secțiunea Ambasador de Pașcani.

Marius Buzdugan nu este la prima realizare de acest gen, pana in prezent el a alergat la numeroase maratoane şi ultramaratoane. Tot in scop caritabil, el a alergat pentru ,,Autism 24H Covid-19” desfășurat timp de 24 de ore, în perioada 2 – 3 mai a.c pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din municipiul Iaşi, alaturi de colegul sau, sublocotenentul Andrei Coman. Cei doi ambasadori ai evenimentului au alergat peste 100 km. Sumele colectate prin platforma „Alerg pentru Autism” au fost donate persoanelor care suferă de autism.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.