Mărirea și decăderea lui Arafat: setea de imagine, moarte sigură!

La început de primăvară miroase a decembrie 1989… sper că nu miroase și a iluzii… a himere… a furt de revolte și energie. Raed Arafat, omul căruia i-a venit ideea salvatoare de vieți a conceptului SMURD, pusă în aplicare, concret, de pompierii militari. Raed Arafat, omul atât de iubit de pompieri până prin 2015, mai precis până la introducerea programului de lucru 24 cu 48. Raed Arafat, omul pe care milioane de români l-au divinizat. Raed Arafat, omul pentru care în ianuarie 2012 românii au ieșit în stradă și au răsturnat guverne pentru a-i fi alături.

Raed Arafat este azi omul căruia o țară întreagă îi cere demisia. Iureșul străzii aclamă: “Jos Arafat!” După un an greu, pandemic, românii au ajuns la limita răbdării. Și, după ce zi de zi au gustat ba, groaza, ba, revolta, ba, blazarea, dintr-o dată, duminică seara, pare că s-a umplut paharul. Flacăra revoltei s-a rostogolit pe rețelele de socializare și i-a scos pe români în stradă. Întâi puțini și timizi, apoi mai mulți, după modelul brăilenilor, și mult mai înfocați. Jos: masca, Arafat, restricțiile!

Întotdeauna adevărul e undeva la mijloc. Întotdeauna de revolta maselor au profitat alții, iar poporului i s-a aruncat praf în ochi cu sacrificarea unui acar Păun și fondul problemei a rămas același. E o metodă practicată ani la rând de însuși Arafat, cel mai evident în acest sens fiind momentul #Colectiv. Roata însă se învârte. Ca jurnalist care analizează de mulți ani “fenomenul” pompierilor români, aș putea spune că dacă, prin absurd, deoarece militarii nu vor protesta niciodată, în stradă ar fi ieșit pompierii, aș fi înțeles. Arafat a devenit din prietenul lor, călăul lor, un măr otrăvit din care comandanții pompierilor au mușcat unul după altul. Aprecierea lui Arafat a fost pentru mulți dintre ei calea către o funcție mai înaltă, în schimbul obedienței, obediență care s-a tradus în distrugerea treptată a Armei. Dacă însă nu primea obediență la schimb, Arafat îi sacrifica precum o măsea stricată. Detalii, aici: Pompierii duc dorul unui comandant adevărat.

De 3 ani pompierii au un comandant stabil, cel mai obedient dintre toți, dar arma este mai destabilizată și distrusă ca niciodată. Deci, dacă ar fi ieșit pompierii în stradă ar fi protestat pentru că: nu au echipamente de protecție, în stare de urgență primeau câte o mască pe om pe tură, au puhoi de ore suplimentare neplătite, au fost transformați în paramedici și moașe medicale fără voia lor, nu au asigurări de viață, nu au asigurări de sănătate, nu au primit spor de Covid decât după niște calcule alambicate și ciudate etc. Cum Arafat, prietenul primit în casă de pompieri, li s-a urcat între timp la propriu în cap, apăsându-i pe butoane pe comandanți pentru a obține obediența totală a unor militari, da, aș fi înțeles 100% protestele. Uitându-mă la mulțimea dezlănțuită care protestează ca și cum viață lor ar depinde de plecarea lui Arafat, nu m-am putut abține să nu gândesc că evenimentele se produc prea repede, prea fluent, prea spontan. Și dând un pas în spate, am văzut doar o marionetă, Arafat, al cărei cap e cerut de mulțime. Karma. Și el a sacrificat cu dezinvoltură oameni de-a lungul vremii.

Arafat a căzut victimă propriului viciu: setea de putere și imagine. Ani la rând a umflat un balon roșu pe care a scris SMURD și l-a plimbat pe toate străzile în toate cotloanele României. Un balon, pentru că în spatele acestuia erau pompierii epuizați, omuleții aceia roșii care aleargă în ajutorul oamenilor care îi solicită. În timp ce ei își dădeau sufletul pentru cetățeni, Arafat apărea la televizor pe post de salvator al României, creștea în sondaje, strălucea și acumula putere. Cu puterea șantaja cu tupeu miniștri, guverne, pe sistemul “demiteți-mă dacă aveți curaj că mă duc să plâng la TV că omorâți oamenii dacă plec eu”. În realitate, pompierii ar fi fost tot acolo, alături de oameni.

Când a început pandemia, niște politicieni șmecheri, s-au gândit că dacă tot îi place în lumina reflectoarelor să-l lase să-și facă damblaua. Și, avid de putere, și-a făcut-o! Stilul dictatorial aplicat pompierilor s-a revărsat asupra întregii țări. Cu exemple din alte țări (așa îi mințea și pe pompieri când le-a schimbat programul de lucru) Arafat a crezut că va ține lesa românilor cu succes. Doar că după un an de restricții timp în care s-au tăiat pădurile, cu Coviduț în aer și cu foamea în stomac, românilor nu le-a mai ars să fie supuși. Dictatura lui Arafat s-a lovit într-o zi de niște băieți curajoși de cartier din Brăila și Constanța de la care s-a aprins toată țara.

Politicienii s-au ascuns bine iar acum îi pregătesc debarcarea. Iată-l pe Arafat pe post de acar Păun. Roata se întoarce. Doar că Arafat nu va lua Covidul cu el și plecarea lui nu va mări numărul de locuri pe ATI, nici nu va vitaliza medicii epuizați, nici nu va anula restricțiile. Cel mult le va aduce la stadiul anterior pentru o vreme. Cei care l-au susținut pe Arafat de-a lungul anilor, vor rămâne la butoane. Sacrifică un… “nebun” ca să nu ajungă mulțimea la rege… nici la regină. Lui Arafat, în ultimii ani i-au dat târcoale mai mereu DGA, DNA, Parchetul. Destoinicia oamenilor legii s-a lovit mereu de un gard electric invizibil. Mai mult, în pandemia care îi scoate din minți pe români a fost decorat și el și cățeii lui, de nimeni altul decât președintele României. Jos Arafat? Plecarea lui Arafat nu rezolvă mai nimic. Cel mult mângâie obrazul pălmuit al pompierilor, al românilor mințiți ani la rând. Arafat a fost doar un șmecher care a știut să negocieze cu guvernele dându-le și lor câte ceva de ros din avantajele de imagine obținute pe spatele POMPIERILOR. Posibil să aibă mână bună și un as baban în mânecă pentru ca guvernul acesta de personaje de film prost, să nu aibă curajul de a-l lăsa pradă mulțimii. Nu prea dau semne că le-ar păsa de revolta românilor acești liberalo-tehnocrați. Dacă, totuși, pleacă Arafat, sforarii, de fiecare dată alții, rămân. Nu spun să nu plece Arafat. Dar ar fi păcat să plece singur.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.